Președintele PNL, premierul Ilie Bolojan, a anunțat că partidul pe care îl conduce va începe discuții cu grupurile politice care susțin actualul guvern – USR, UDMR și grupul minorităților naționale – pentru a clarifica în ce formulă ar putea funcționa un guvern minoritar. El a precizat că va propune și un moratoriu parlamentar, astfel încât proiectele necesare pentru implementarea PNRR să fie adoptate indiferent de culoarea politică.
Biroul Politic Național al PNL și Grupurile Parlamentare ale PNL au adoptat, marți, în unanimitate, o rezoluție în care își exprimă sprijinul ferm pentru continuarea guvernării sub conducerea prim-ministrului Ilie Bolojan și pentru finalizarea reformelor asumate.
‘Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal și Grupurile Parlamentare ale PNL își reafirmă angajamentul ferm pentru continuarea guvernării și pentru implementarea reformelor asumate în fața românilor, prin programul de guvernare. PNL își exprimă sprijinul ferm pentru continuarea guvernării sub conducerea prim-ministrului Ilie Bolojan și pentru finalizarea reformelor asumate’, se arată în rezoluția adoptată.
De asemenea, ‘PNL constată că decizia PSD de a provoca o criză politică într-un moment critic pentru România este un act de iresponsabilitate și o fugă de răspundere față de actul de guvernare, inclusiv pentru întârzierile majore în absorbția fondurilor europene’. PNL respinge orice tentativă de abandonare a reformelor, inclusiv a celor de corectare a deficitului bugetar, și subliniază că România nu își poate permite blocaje instituționale într-un context economic și internațional dificil, se mai arată în rezoluția adoptată.
Liberalii reconfirmă că, dacă PSD va trece de la declarații la declanșarea efectivă a unei crize politice, partidul nu va mai face parte dintr-o coaliție cu această formațiune politică.
Totodată, potrivit documentului adoptat, liberalii resping ‘categoric’ ultimatumul PSD și consideră că nu există niciun motiv pentru ca prim-ministrul să plece din funcție. ‘PNL îl mandatează pe prim-ministrul Ilie Bolojan ca, împreună cu echipa liberală din instituțiile guvernamentale, să continue să susțină modernizarea statului român în beneficiul cetățenilor prin: continuarea reformelor, eliminarea risipei și a privilegiilor; accelerarea absorbției fondurilor europene; asigurarea stabilității’, se menționează în rezoluție.
PNL propune moratori parlamentar pe proiectele PNRR
‘Vom iniția discuții cu grupurile politice care susțin actualul guvern în zilele următoare, începând de astăzi și mâine, grupurile USR, UDMR și grupul minorităților, în așa fel încât să clarificăm prin ce formulă ar putea funcționa un guvern minoritar’, a declarat Bolojan după ședința BPN al PNL.
Potrivit acestuia, ‘responsabilitatea pentru perioada următoare este imensă, având în vedere presiunile și provocările’ din această perioadă.
‘Una dintre cele mai importante probleme este finalizarea investițiilor în autostrăzi, în școli, în spitale, în anvelopări de blocuri. Aceste investiții sunt finanțate din PNRR. Pentru a absorbi acești bani până la finalul lunii august este nevoie de un sprijin parlamentar în așa fel încât să putem adopta legislația necesară pentru îndeplinirea jaloanelor și avem trei patru proiecte de legi care trebuie adoptate până la sfârșitul sesiunii parlamentare în așa fel încât să putem să facem această absorbție de fonduri și să finanțăm aceste lucrări importante de investiții. Pentru asta vom propune un moratoriu parlamentar în așa fel încât indiferent de culoarea politică, indiferent de modul în care vedem un lucru sau altul, România să nu piardă sumele importante și să putem finanța în continuarea aceste lucrări’, a mai spus Bolojan.
Biroul Politic Național al PNL și Grupurile Parlamentare ale PNL au adoptat, marți, în unanimitate, o rezoluție în care își exprimă sprijinul ferm pentru continuarea guvernării sub conducerea prim-ministrului Ilie Bolojan și pentru finalizarea reformelor asumate.