Un grav accident rutier, petrecut duminică după-amiază pe DN 17, în comuna Vama, s-a soldat cu decesul unui tânăr motociclist de 17 ani din Câmpulung Moldovenesc. Evenimentul a avut loc în jurul orei 14:25, pe raza comunei Vama.
Potrivit primelor date din ancheta poliţiştilor, o tânără de 20 de ani din Vama, Maria R. conducea un autoturism marca pe direcţia Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc. Ajunsă în dreptul străzii 1 Mai, femeia a efectuat un viraj la stânga pentru a intra pe drumul secundar, fără să acorde prioritate de trecere unei motociclete care circula din sens opus, din direcţia Câmpulung Moldovenesc către Frasin.
Cele două vehicule au intrat în coliziune, iar motociclistul, în vârstă de 17 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a suferit leziuni grave şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean. Din păcate, în jurul orei 17:15, medicii au declarat decesul tânărului.
Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. I s-au recoltat şi probe biologice. Ea deţine permis de conducere valabil. Motociclistul a fost, de asemenea, testat pasiv, rezultatul fiind negativ; şi lui i s-au recoltat probe biologice. Tânărul poseda permis de conducere, însă motocicleta pe care o conducea nu avea asigurare RCA valabilă.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii „ucidere din culpă”. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului competent, pentru stabilirea exactă a împrejurărilor producerii accidentului.
Din primele verificări, cauza principală a accidentului pare a fi neacordarea priorităţii de trecere de către conducătoarea auto, combinată cu viteza excesivă a motociclistului.