Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori la munte, la altitudini mai mari de 1.600 de metri, strat de zăpadă şi viscol, valabilă de duminică, de la ora 10.00, până luni, la aceeaşi oră, în judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Braşov, Covasna, Harghita, în municipiul Bucureşti şi parţial în judeţul Sibiu.
„În intervalul menţionat, în Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei şi a Munteniei şi în sud-estul Transilvaniei va ploua însemnat cantitativ. La munte precipitaţiile vor fi mixte, iar la altitudini mai mari de 1.600 m, în Carpaţii Meridionali şi Orientali va ninge, se va depune strat de zăpadă, local consistent, cu grosimi în medie de 10…20 cm şi va fi viscol (vânt cu rafale în general de 60…70 km/h). Până la sfârşitul intervalului, se vor acumula cantităţi de apă de 25…30 l/mp şi pe alocuri de peste 30…40 l/mp”, au arătat meteorologii.
Temporar, vor fi intensificări ale vântului, local în estul şi în sud-vestul ţării, cu viteze în general de 40-50 km/h.