15.9 C
Suceava
5 mai, 2025

Violența domestică, în creștere alarmantă: 60 de mii de cazuri la nivel național în 2024. Victimă: „Nu trebuia să ies din cuvântul lui”

Numărul cazurilor de violență în familie crește alarmant: polițiștii au avut aproape 59.500 de dosare numai anul trecut, cu 35% mai multe față de 2019. Totodată, și numărul victimelor care își fac curaj să iasă din relațiile abuzive și să își reclame agresorii este în ușoară creștere, de la un an la altul. Victimele sunt de cele mai multe ori femei și copii.

Era un stres continuu. Mă culcam plângând, mă sculam plângând, dormeam pe afară, spune o victimă.

Așa își descrie calvarul o femeie, mamă a 3 copii, care a fost ani în șir victima violenței sotului. Acum, cu ordin de protecție în buzunar și cu ajutor specializat, visează la o viață nouă, după ce a tot sperat că partenerul violent se va schimba.

Nu trebuia să ies din cuvântul lui, că dacă ieșeam, bătaia era gata. Am văzut că nu se schimbă nimic. Am plecat de mai multe ori, am venit, e același om. M-am lămurit, mai spune femeia.

Elena Popescu, psihiatru: „Șansele ca abuzatorul să se schimbe sunt minime, aproape absente. Apare și sentimentul de vinovăție, sentimentul de frică, vinovată că nu poate să iasă din acest cerc vicios”.

De cele mai multe ori victimele sunt descurajate chiar de cei de la care speră să primească mai întâi ajutor.

Mama lui spunea că așa trebuie să se întâmple… să tac din gură și că așa e viața , a mai adăugat victima.

Anul trecut, au fost peste 60 de mii de victime la nivel național, iar cele mai multe agresiuni au avut loc în Capitală, respectiv 8.400. În Iflov au fost 3.000 de cazuri, iar în Iași, Brașov și Suceava peste 2.000.

Specialiștii spun că tot mai multe femei care fac eforturi să iasă din aceste relații apelează la instituțiile statului, însă procesul nu e ușor.

M-am săturat de bătăi și de scandaluri în fiecare zi. Am zis ca poate există o viață mai bună și pentru mine, nu numai bătaie și scandal și jigniri, mai spune victima.

Elena Popescu, psihiatru: „S-a produs acel declic, un instinct de conservare, ceva, le-a spus, hai, gata! Nu este pentru tine. Pleacă de aici pentru tine si pentru copiii tăi”.

Datele Inspectoratului General de Poliție arată că în 2024 au fost emise peste 13.000 de ordine de protecție.

Numărul victimelor violenței domestice: 0800500333.

Reporter: Ligia Pricopi

Operator: Mihai Boaru

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/violenta-domestica-in-crestere-alarmanta-60-de-mii-de-cazuri-la-nivel-national-in-2024-victima-nu-trebuia-sa-ies-din-cuvantul-lui-3166461

Ultimă oră

Același autor