Trei cazuri de malarie confirmate la Iași, la copii din aceeași familie, întorși din Africa

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat luni că au fost confirmate trei cazuri suspecte de malarie la minori, evaluați într-o unitate medicală din municipiul Iași.

Potrivit ministrului, este vorba despre trei copii din aceeași familie, cu vârste de 1 an și 6 luni, 3 ani și 5 ani, recent întorși dintr-o călătorie într-o zonă endemică din Africa.

”Doi dintre aceștia au fost diagnosticați prin identificarea parazitului Plasmodium în sângele periferic, iar al treilea copil este contact, aflat în monitorizare, fără confirmare de laborator la acest moment. Debutul simptomelor a inclus manifestări digestive (diaree, vărsături), urmate de febră, în cazul a doi dintre copii, iar pentru cel de-al treilea simptomatologia este ușoară, de tip respirator. Starea generală a pacienților este stabilă’, a scris ministrul pe Facebook, potrivit Agerpres.

El a afirmat că, potrivit procedurilor medicale și epidemiologice în vigoare, s-a dispus transferul tuturor pacienților către Institutul Național de Boli Infecțioase ‘Prof. Dr. Matei Balș’, în vederea confirmării diagnosticului, inițierii tratamentului specific și monitorizării evoluției.

Direcția de Sănătate Publică a fost informată, iar ancheta epidemiologică este în desfășurare.

Malaria este o boală transmisă prin înțepătura unor țânțari infectați (Anopheles), specifici zonelor tropicale și subtropicale, precum Africa. Boala nu se transmite de la om la om prin contact direct, aer sau prin activități obișnuite din comunitate.

Sursa: https://www.obiectivdesuceava.ro/stiri-din-romania/trei-cazuri-de-malarie-confirmate-la-iasi-la-copii-din-aceeasi-familie-intorsi-din-africa/

Ultimă oră

Același autor