11.8 C
Suceava
7 martie, 2026

Sucevean înșelat cu 2.000 de lei după ce a răspuns unui mesaj pe Whatsapp de la o femeie căreia i-a fost spart contul |

Vineri dimineața, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată de către un sucevean cu privire la faptul că a fost înşelat cu suma de 2.000 lei. Polițiștii au stabilit că pe 4 martie, în jurul orei 10:40, bărbatul se afla la domiciliul său din Suceava și la un moment a primit prin intermediul aplicației Whatsapp un mesaj de pe numărul unei femei pe care o avea la contacte în agenda telefonului, prin care aceasta i-a solicitat un împrumut de 2.000 de lei.

Bărbatul a fost de acord și a solicitat contul IBAN, pentru a transfera suma de bani solicitată. Deși în momentul în care a vrut să facă transferul a observat că IBAN-ul precizat în conversație este asociat cu un alt nume, „Mihail Slate”, persoana vătămată a continuat finalizarea operațiunii.

Ulterior, suceveanul a discutat personal cu femeia respectivă, ocazie cu care a aflat că acesteia i-a fost accesat contul de către persoane necunoscute pin accesarea unui link, fiind trimise la contactele din agendă mesaje prin care se solicitau sume de bani.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „înşelăciune”.

Sursa: https://www.svnews.ro/sucevean-inselat-cu-2-000-de-lei-dupa-ce-a-raspuns-unui-mesaj-pe-whatsapp-de-la-o-femeie-careia-i-a-fost-spart-contul/521558/

Ultimă oră

Același autor