17.3 C
Suceava
2 iunie, 2025

Suceava: Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie a legat un câine de o maşină pentru a-l abandona în zona unui râu – FOTO

31 mai 2025, 15:34

Poliţiştii din Suceava fac cercetări după ce o femeie a legat cu un cablu un câine de maşina sa şi apoi l-a transportat astfel pentru a-l abandona în zona unui râu. Câinele urmează să fie dus la un adăpost.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat, sâmbătă, că jandarmii din Gura Humorului au fost sesizaţi despre faptul că o persoană a legat un câine de o maşină şi îl târşte pe stradă.

”Având în vedere cele sesizate, jandarmii s-au deplasat la faţa locului, respectiv intersecţia dintre satul Gemenea şi Slătioara, în apropierea pârâului Slătioara, unde au identificat persoana în cauză, respectiv pe o femeie care conducea un autoturism de care era legat cu un cablu un exemplar canin, cu intenţia de a-l duce şi a-l abandona pe albia râului Slătioara”, au precizat reprezentanţii IPJ Suceava.

Jandarmii i-au sesizat pe poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor, care s-au deplasat la faţa locului şi au identificat-o pe femeia care a condus maşina de care era legat câinele.

”Femeia a relatat faptul că a găsit exemplarul canin în faţa porţii proprietăţii pe care o deţine pe raza localităţii Sulpicani şi a decis să îl mute din acel loc pentru a putea intra în curte, exemplarul canin fiind agresiv. Ulterior, a legat exemplarul canin de autoturismul pe care îl conducea şi l-a târât pe o distanţă de aproximativ 80 de metri, pe un drum de acces, lăsând exemplarul canin pe malul răului Slătioara”, a precizat sursa citată.

Câinele a fost dus la un cabinet veterinar şi urmează să fie plasat într-un adăpost.

De asemenea, poliţiştii au deschis o dosar penal pentru comiterea infracţiunii de schingiuirea animalelor.

Jandarmeria, care a întocmit actele de sesizare în acest caz, precizează că femeia are 64 de ani

”Din fericire, câinele a fost salvat la timp. Jandarmii i-au oferit apă şi hrană, apoi l-au transportat la un adăpost pentru animale, pentru a primi îngrijirea corespunzătoare”, anunţă instituţia.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/suceava-politistii-fac-cercetari-dupa-ce-o-femeie-a-legat-un-caine-de-o-masina-pentru-a-l-abandona-in-zona-unui-rau-foto-1922403431432025051522052153

Ultimă oră

Același autor