2.3 C
Suceava
7 martie, 2026

Subprefectul Bogdan Păstrăv la Reuniunea Managerială a Învățământului Preșcolar: ”Felicit organizatorii și pe toți cei implicați pentru efortul de a consolida calitatea actului educațional și pentru implicarea în formarea generațiilor viitoare” |

Sala „Mitropolitul Vladimir de Repta” a Centrului Cultural Educațional și Social „Dosoftei Mitropolitul”, din cadrul Campusului Liceului Teologic Suceava, a găzduit joi, 5 martie, Reuniunea Managerială a Învățământului Preșcolar dedicată tuturor directoarelor unităților de învățământ preșcolar din județul Suceava. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, prin compartimentul Educație Timpurie coordonat de inspector prof. Maria Todereanu și binecuvântat de PS Damaschin Dorneanul. Tema centrală a întâlnirii, „Comunicarea ca instrument de motivare și de construire a unei culturi organizaționale sănătoase”, a subliniat necesitatea transformării managementului clasic într-un leadership bazat pe empatie, transparență și sprijin reciproc. Reuniunea s-a bucurat de prezența unor invitați de seamă, care au oferit legitimitate și viziune demersului educațional: Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a adresat un cuvânt de binecuvântare și întărire spirituală, Bogdan George Păstrăv, Subprefect al județului Suceava, Nicolae Robu, Vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, conducerea I.S.J. Suceava, reprezentată de Inspectorul Școlar General, prof. Nicolae Ciprian Anton, alături de inspectorii generali adjuncți, prof. dr. Petru Crăciun și prof. Gabriel Matei.

”Am participat la Reuniunea Managerială a directorilor din unitățile de educație timpurie din județul Suceava, un eveniment dedicat dialogului și schimbului de bune practici în educație. Felicit organizatorii și pe toți cei implicați pentru efortul de a consolida calitatea actului educațional și pentru implicarea în formarea generațiilor viitoare”, a transmis subprefectul Bogdan George Păstrăv. În cadrul evenimentului, inspectorul Maria Todereanu, aflată la primul an de mandat în coordonarea educației timpurii, a adresat un emoționant mesaj de tip Laudatio tuturor directoarelor prezente. Aceasta a evidențiat profesionalismul și forța acestora de a menține standarde înalte de calitate, mulțumindu-le pentru modul în care au ales să comunice și să se sprijine reciproc în depășirea provocărilor manageriale.

Managementul unei grădinițe nu este doar despre cifre și proceduri, ci despre oameni. Într-o cultură organizațională sănătoasă, comunicarea autentică devine motorul care motivează echipa și oferă siguranță copilului. Sunt mândră de solidaritatea pe care am construit-o împreună în acest ani,, a declarat prof. Maria Todereanu. Evenimentul a inclus și prezentarea unui referat de specialitate susținut de conducerea Liceului Teologic „Mitropolitul Dosoftei”, precum și intervenții ale partenerilor din mediul academic (USV) și de formare continuă (CCD Suceava), oferind managerilor prezenți instrumente practice pentru eficientizarea comunicării interne.

Prin această acțiune, Inspectoratul Școlar Județean Suceava reconfirmă angajamentul de a sprijini educația timpurie prin profesionalizarea managementului și prin crearea unei comunități de lideri uniți de aceleași valori: respectul, transparența și grija pentru viitorul copiilor.

Sursa: https://www.svnews.ro/subprefectul-bogdan-pastrav-la-reuniunea-manageriala-a-invatamantului-prescolar-felicit-organizatorii-si-pe-toti-cei-implicati-pentru-efortul-de-a-consolida-calitatea-actului-educational-si/521508/

Ultimă oră

Același autor