Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de distribuție a gazelor naturale din municipiul Suceava, Delgaz Grid va sista temporar alimentarea pe 19 martie, între orele 9:00-16:00, la consumatori de pe străzile Gheorghe Doja, Fagului, Tudor Arghezi, Florilor, Ion Carp Fluerici, Octavian Goga, Ioan Slavici, Calistrat Hogaș, Costache Negri, Calea Burdujeni, Gheorge Asachi, George Bacovia și Iasomiei.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).
BEATRICE OȘEAN