Primarul comunei Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, în dosarul de agresiune față de concubina sa și față de fiica acesteia, în vârstă de 19 ani. Edilul îi este interzis să se apropie la mai puțin de 50 de metri față de reclamantă și față de fiica acesteia, inclusiv de locuința acestora și față de școala unde învață fiica concubinei care are 19 ani.Reziuc nu mai are să legătura cu cele două timp de un an.Edilul și consiliera PSD s-au cunoscut în campania electorală din 2024, la scurt timp primarul Reziuc a decis să divorteze de soție cu care are doi copii minori.
Dragostea cu năbădăi dintre edil și consiliera PSD din Simincea a ajuns de Can Can. Concubina i-ar fi cerut edilului să aleagă între ea si cei doi copii. La solicitarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, instanța de judecată a admis emiterea unui ordin de protecție valabil pentru nu mai puțin de 12 luni. Procurorul de caz a descins imediat după ce a fost înregistrată sesizare penală la poliția din Salcea. Edilul însă susține într-o postare că el nu este un om agresiv. Cert este că primarului îi este interzis să ia legătura cu cele două, inclusiv telefonic sau prin corespondență, pentru o perioadă de 12 luni, concubina și fiica acesteia.
Conform decizie Judecătoriei Suceava, din 3 februarie, primarul este obligat să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, pentru o perioadă de 12 luni.
Primarului i se atrage atenția că încălcarea oricărei obligații sau interdicții constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Mai mult, dacă încalcă oricare din măsuri, inculpatul poate fi arestat preventiv.
Deși decizia Judecătoriei Suceava poate fi atacată, ea este executorie și trebuie pusă imediat în aplicare. Faptul că procurorii au cerut un ordin de protecție extins pe 12 luni spune multe despre acuzațiile anchetatorilor, care se bazează probabil pe un probatoriu serios. Cabana din Dragomirna a fost construită de primarul Radu Reziuc, dar între timp a fost trecută pe numele concubinei. Primarul se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă judecătorească.
Oficial de la IPJ
În după-amiaza zilei de 30.01.2026, la sediul Poliției Orașului Salcea s-a prezentat numita Stanciu Alina de 41 de ani din comuna Siminicea, împreună cu fiica sa de 19 ani, sesizând că au fost agresate de către primarul comunei Mitocu Dragomirnei, numitul Reziuc Radu Constantin de 40 de ani.Din verificările preliminare s-a constatat că femeia de 41 de are o relație de concubinaj cu primarul comunei Mitocu Dragomirnei de cca. 2 ani, acestia locuind împreună la locuința bărbatului de pe raza comunei Mitocu Dragomirnei.În noaptea de 28/29.01.2026, la locuința comună a celor doi a venit și fiica de 19 ani a femeii, între tânără și primar izbucnind un conflict care a degenerat, bărbatul agrasand-o fizic pe fiica concubinei sale.Mama tinerei a intervenit, fiind și ea agresată fizic de către primar, cele doua femei susținând inclusiv că au fost lovite cu tocul unui obiect ce ar putea avea caracteristicile unui pistol, fără a putea preciza tipul armei sau dacă este letală.Ulterior, cele două victime susțin că au fost amenințate, fapt ce le-a creat o stare de teama și nu ar fi fost lăsate să părăsească locuința primarului pâna în dimineața zilei de 29.01.2026 când le-ar fi permis să plece cu autoturismul femeii care era parcat în curte.
Cele două femei au fost audiate și au fost aplicate procedurile specifice Legii nr. 217/2003, după completarea formularelor de evaluare a riscului fiind emise două ordine de protecție provizorii față de cele două victime. Cele două femei nu doresc monitorizare electronică, părăsind domiciliul agresorului și locuind la o casă din altă localitate, respectiv în comuna Siminicea unde au și domiciliul legal.Au fost efectuate verificări și in bazele de date, stabilindu-se ca bărbatul nu figurează ca fiind posesor legal de arme.Cauza a fost prezentată procurorului de serviciu, acesta opinând pentru completarea probatoriului prin desfășurarea a doua percheziții domiciliare.La data de 31.01.2025 au fost desfășurare perchezițiile domiciliare, fiind ridicate articole de îmbăcăminte și alte bunuri cu valoare probatorie, insă fară a fi identificat vreun element de muniție sau vreo armă, procedându-se inclusiv la secarea unui heleșteu pentru efectuarea căutărilor de către personal autorizat ISU Suceava.A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, lipsire de libertate în mod ilegal și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentelor.
Sursa: https://stiridinbucovina.ro/primarul-radu-reziuc-obligat-sa-poarte-bratara-electronica-de-agreso/