Primăria vrea să folosească echipamentele de la CET II Holboca pentru CET I Iași

Primăria Iași intenționează să mute mai multe echipamente de la CET II Holboca la CET I Iași pentru producerea energiei electrice și a agentului termic. Este vorba despre compresoare de aer comprimat și uscător de aer. Acestea au fost menținute în stare perfectă de funcționare în ultimii ani, chiar dacă centrala din Holboca nu a mai produs agent termic sau energie termică.

Pentru ambele centrale există proiecte de modernizare, iar pentru cea din Holboca a fost depusă deja o ofertă. Însă, pentru cea din Iași, licitația încă nu a fost finalizată.

Echipamentele de la CET II vor fi folosite la CET I

Echipamentele funcţionale din CET II Holboca, în CET I Iaşi : recipient de aer comprimat, compresor de aer şi uscător de aer vor fi relocate în CET I Iaşi. Acestea sunt cuprinse în clădirea staţiei de compresoare cu instalaţiile aferente (sanitare, termice, electrice pentru iluminat şi prize, alimentare cu apă şi canalizare, aferente clădirii) şi au o valoare de 463.332,81 lei. În clădirea stației de compresoare există două seturi de instalații de aer instrumental, alcătuite din: recipient de aer comprimat, compresor de aer și uscător de aer, cu valoare totală de 926.665 de lei. Pentru a muta echipamentele, consilierii locali din Iași vor trebui să voteze, pe 31 martie 2026, un proiect de hotărâre.

„Stația de la CET II Holboca era în perfectă stare de funcționare în momentul când, în 2022, s-a sistat producerea de agent termic. De atunci, toate echipamentele au fost menținute în stare de conservare. Acum, este normal ca primăria să folosească echipamentele la CET I, decât să achiziționeze altele, deoarece sunt în stare foarte bună. CET I Iași este în funcțiune din anii ʼ60, însă CET II Holboca este din anii ʼ80. Clar, totul este mai nou la CET II”, a declarat Sorin Turcu, președintele Sindicatului Energia 2013 Iași.

Cele două centrale vor fi modernizate

Noul sistem de cogenerare de la CET II Holboca va produce apă fierbinte pentru rețeaua de termoficare a municipiului Iași și energie electrică care va fi vândută pe piața liberă de energie. Noua centrală nu va avea nimic în comun cu cea veche, fiind total separată. Aceasta va fi construită lângă clădirile actuale din curtea CET II Holboca. După finalizare, operatorul Termo Service SA va trebui să aducă alt personal care să se ocupe de funcționarea centralei. Pentru acest proiect există deja o ofertă din partea firmei Loial Impex SRL Suceava.

Noua centrală de la CET I Iași va utiliza doar gaze naturale și va produce agent termic și energie electrică pentru orașul Iași. Capacitatea termică va fi de cel puțin 21 MW. În prima etapă, va fi construită o clădire tehnică pentru noile echipamente de cogenerare, unde vor fi instalate modulele CHP cu motoare, generatoare și sistemele auxiliare. De asemenea, vor fi montate transformatoarele, instalațiile de medie tensiune, iar centrala va fi racordată la rețeaua de termoficare. Astfel, va fi creată, oarecum, o nouă centrală în curtea celei vechi, pentru producerea de energie și agent termic.

Echipamentele de la CET II încă sunt funcționale, chiar dacă au o vechime de 40 de ani.

Sursa: https://www.bzi.ro/primaria-vrea-sa-foloseasca-echipamentele-de-la-cet-ii-holboca-pentru-cet-i-iasi-5501494

Ultimă oră

Același autor