5.3 C
Suceava
16 martie, 2026

Muzeul Literaturii din Iași celebrează „Ziua Mondială a Poeziei” printr-un dialog cu poetul Nichita Danilov

Muzeul Național al Literaturii Române Iași marchează anul acesta „Ziua Mondială a Poeziei”, din 21 martie, printr-un eveniment dedicat întâlnirii directe dintre poezie și tânăra generație. Manifestarea face parte din programul internațional al orașelor din Rețeaua UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) de Orașe Creative, în cadrul căruia Iași deține statutul de Oraș al Literaturii.

Inițiată de UNESCO în anul 1999, „Ziua Mondială a Poeziei” are ca scop susținerea creației poetice, promovarea lecturii și a scrierii poeziei, dar și încurajarea dialogului dintre literatură și alte forme de artă.

Cu această ocazie, poetul Nichita Danilov se va întâlni cu elevi ai Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, coordonați de profesoara Alla Apopei. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 martie 2026, de la ora 11:00, la Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul”, iar discuția va fi moderată de muzeograful Liviu Apetroaie.

Întâlnirea își propune să aducă poezia mai aproape de elevi, oferindu-le ocazia de a dialoga cu unul dintre cei mai importanți poeți contemporani ai României, de a descoperi mecanismele creației literare și de a înțelege mai bine rolul poeziei într-o lume dominată de ritmul accelerat al informației.

„Pentru Muzeul Național al Literaturii Române Iași, «Ziua Mondială a Poeziei» (21 martie) înseamnă un prilej de a promova poezia ca artă deschisă tuturor, lectura și scrierea sa, și de a încuraja convergența acesteia cu alte arte. Ne alăturăm, astfel, celorlalte orașe din Rețeaua UNESCO de Orașe Creative – Orașe ale Literaturii, care organizează evenimente similare. Poetul Nichita Danilov a fost ales întrucât, la începutul acestui an, a fost onorat cu Premiul Național de Poezie «Mihai Eminescu», cel mai important premiu de poezie din țară”, a transmis Iulian Pruteanu, șef serviciu Programe Culturale din cadrul MNLR Iași.

La eveniment va fi invitat poetul Nichita Danilov

Născut în 1952, Nichita Danilov este poet, prozator și publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, și al PEN Club. A debutat în anul 1980 cu volumul „Fântâni carteziene”, distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

De-a lungul timpului, poetul a publicat numeroase volume apreciate de critica literară, printre care „Câmp negru” (1982), „Arlechini la marginea câmpului” (1985), „Deasupra lucrurilor, neantul” (1990), „Mirele orb” (1995), „Nouă variațiuni pentru orgă” (1999), „Suflete la second-hand” (2000), „Secol” (2002), „Ferapont” (2005), „Centura de castitate” (2007), „Recviem pentru țara pierdută” (2016) și „Și Dumnezeu a fost țărână” (2022).

Activitatea sa literară a fost recompensată cu numeroase premii și distincții. Cel mai recent, în ianuarie 2026, la Botoșani, i-a fost decernat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”, una dintre cele mai importante distincții dedicate poeziei românești.

Evenimentul organizat la Iași se înscrie în programul cultural „Iași. Oraș al Literaturii”, derulat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și cu Colegiul Național „Vasile Alecsandri”.

Prin întâlniri directe între scriitori și elevi, organizatorii își propun să încurajeze interesul pentru literatură și să transforme poezia într-un spațiu viu de dialog între generații.

De asemenea, Muzeul Literaturii din Iași va pregăti și alte evenimente dedicate Zilei Mondiale a Poeziei.

„Vineri, 20 martie 2026, în ajunul Zilei Mondiale a Poeziei, Muzeul «Vasile Pogor» – Casa Junimii va găzdui o ediție specială Zoon Poetikon, cu tema «Poezia ca poveste». Începând cu orele 15:00, tinerii cititori membri ai Clubului Alecart din Iași se vor reîntâlni în sala Studio J, unde li se vor alătura membri ai Casei de Poezie «Light of Ink» din Suceava. Invitatul întâlnirii va fi Gheorghe Cîrstian (pseudonim: G. Coltzi), autorul volumului «Falsul pescar» (Editura Vinea), o carte de poezie despre care vor «povesti» două tinere poete: Alexia Plăcintă și Sorina Rîndașu. Amândouă i-au fost cândva eleve invitatului. La fel, moderatorul întâlnirii, profesorul Emil Munteanu, coordonator al Clubului Alecart. Evenimentul va fi precedat de spectacolul-lectură «În Purgatoriu», propus de eleve din clasa a XI-a de la Colegiul Național Iași”, a declarat Iulian Pruteanu pentru reporterii BZI.

Muzeul Național al Literaturii Române din Iași transformă „Ziua Mondială a Poeziei” dintr-o celebrare simbolică a versului, într-o ocazie de a redescoperi rolul literaturii ca formă de sensibilitate.

Sursa: https://www.bzi.ro/muzeul-literaturii-din-iasi-celebreaza-ziua-mondiala-a-poeziei-printr-un-dialog-cu-poetul-nichita-danilov-5492316

Ultimă oră

Același autor