„În spatele oricărei femei puternice stă ea însăși, suverană peste fragilitatea ei”
* spune prof. univ. dr. Aurora Ciucă, membră a Baroului Iași și a Uniunii scriitorilor
Între rigoarea dreptului, emoția catedrei și delicatețea literaturii, se conturează portretul unei femei care și-a păstrat sensibilitatea ca formă de forță și adevărul ca reper interior. În acest dialog confesiv, prof. univ. dr. Aurora Ciucă vorbește despre dreptate, cărți, vocație, fragilitate, speranță și despre felul în care omul rămâne, dincolo de toate rolurile, cea mai importantă lucrare a propriei vieți.
– Cum s-au întâlnit, în povestea dvs., dreptul și scrisul, rigoarea care pune ordine și sensibilitatea care pune nuanță? A venit mai întâi nevoia de structură sau nevoia de a spune adevărul într-un fel care să atingă?
– Firesc, în timp, căutând să mă cunosc… socratic și să-mi găsesc drumul în viață. Fără îndoială, cărțile au fost primele mele prietene. Cred că pasiunea pentru lectură (care a rămas o constantă a existenței mele) mi-a dezvoltat și sensibilitatea, dar și rigoarea și dragostea pentru adevăr. Așa încât, nu a fost greu ca, de la o clasă de filologie să mă orientez spre domeniul juridic și nici să fiu un jurist care scrie poezie și caută adevăruri ascunse în pagini de istorie literară sau de istorie a dreptului.
– Dacă ați privi ceea ce faceți ca pe o singură casă, cu trei încăperi luminoase – avocatura, catedra, literatura – ce se întâmplă în fiecare? Ce vă întărește în sala de judecată, ce vă bucură în întâlnirea cu studenții și ce vă adună, uneori, între pagini?
– Ce frumoasă întrebare! Casa aceasta e însăși viața mea și fiecare cameră are vedere spre câte un punct cardinal. Privind în urmă, cred că avocatura a fost o alegere care, într-un fel, m-a ales. Grație mamei mele care lucra la un notariat aflat în clădirea tribunalului am pășit încă din gimnaziu în sălile de judecată. Deși astăzi nu mai practic, intrând în „camera” rezervată avocaturii pot să spun că am avut multe satisfacții profesionale, că am întâlnit oameni de mare valoare care mi-au fost modele ale devenirii și că dorința de dreptate a fost farul călăuzitor. Activitatea didactică (desfășurată mult timp în paralel cu avocatura) a însemnat foarte multă muncă dar și bucuria cunoașterii, vertijul cercetării științifice, emoțiile conferințelor internaționale, ale stagiilor la universități din lumea largă. Ritualul cursurilor și întâlnirea cu studenții, încrederea pe care mi-au acordat-o, proiectele pe care le-am realizat împreună, luminează în continuare această încăpere. Când foști studenți și doctoranzi îmi povestesc despre realizările lor profesionale și familiale, când îmi mulțumesc pentru un sfat dat cândva, e semn că am lăsat o amintire frumoasă în viața lor și asta-mi dă puterea să continui. În fine, „camera de visare” în care cresc lianele gândurilor este cea în care îmi doresc să pot locui mai mult. În preajma cărților este liniștea aceea a începutului de lume și de pagină care-și așteaptă, răbdătoare, versurile…
– A existat un moment care v-a schimbat pe dinăuntru – un caz, o întâlnire, o frază spusă la timp – în care ați simțit limpede că dreptatea nu e doar o idee, ci ceva viu, care cere curaj?
– Au existat multe asemenea momente. Îmi amintesc cazul unui tânăr căruia i se înscenase un dosar și pentru că ar fi fost în stare de recidivă, risca o pedeapsă foarte mare. Aș putea scrie un roman despre acel om care-și pierduse încrederea în sistemul de justiție, care a trecut în câteva luni de la agonie la extaz și a avut o forță extraordinară să mă convingă de nevinovăția lui, în ciuda celor scrise în rechizitoriu. Odată ce am crezut în adevărul său am reușit, la rândul meu, să găsesc dovezile și argumentele necesare pentru a convinge judecătorii. Peste ani, simt emoția acelui moment în care am realizat ce valoare inestimabilă are libertatea unui om și ce importantă este lupta pentru dreptate.
„Cel mai mult mă îngrijorează revărsarea de ură și conflictele dintre oameni și dintre state, lipsa de toleranță și de comunicare reală”
– Sunteți descrisă ca foarte sensibilă, iar lumea nu e întotdeauna blândă cu sensibilitatea. Cum o păstrați curată și protejată, fără să vă închideți? Cum o transformați în forță, fără să vă risipiți?
– Uneori, sensibilitatea poate fi percepută ca o calitate, alteori ca un defect. Pare desuet să rămâi sensibil în lumea aceasta grăbită care are alte valori decât cele pe care le-ai cultivat o viață. Dar cred că important este să rămâi egal cu tine însuți, să nu-ți trădezi natura. Cum spunea Blaga, te poți împodobi cu penele altuia dar nu poți zbura cu ele. Așa încât, am căutat compania oamenilor cu care rezonez, mi-am urmat drumul și mi-am extras forța din cărți, din artă, din suflet… Până la urmă, în spatele oricărei femei puternice stă ea însăși, suverană peste fragilitatea ei.
– Privind prezentul, ce vă dă speranță în felul în care trăim și ce vă doare cel mai tare în felul în care vorbim și judecăm?
– Speranța vine din faptul că lucrurile se schimbă în bine, că suntem mai ancorați în realitate, mai implicați. Privesc cu admirație tinerii care s-au născut în libertate și încearcă să fie stăpânii destinelor lor care nu așteaptă ca numărul anilor să le confirme valoarea. Cel mai mult mă îngrijorează revărsarea de ură și conflictele dintre oameni și dintre state, lipsa de toleranță și de comunicare reală. Violența în limbaj, în atitudine, a devenit o tară a zilelor noastre.
Cartea e pasiune, alături de teatru, cinema, muzică. Dorul care mă însoțește discret e dorul de mare
– Dacă ați putea schimba un singur lucru – în societate sau în felul în care se formează conștiința juridică – care ar fi acela?
– Aș cultiva toleranța, pornind de la o educație axată pe valorile umaniste. De fapt, aceasta face parte din misiunea mea ca profesor și este-ul meu pentru o lume mai bună. Una dintre „meditațiile” lui Marcus Aurelius, împăratul-filosof, contrapune omului obișnuit, exigent cu ceilalți, omul extraordinar, care este exigent cu sine însuși. Cred că este o temă de actualitate.
– Dincolo de toate rolurile, rămâne omul. Ce lecturi vă sunt „acasă”, ce pasiuni vă țin aproape de dvs., ce dor vă însoțește discret?
– Lecturile sunt mereu „acasă”. De la cărțile esențiale, cele „care ne-au făcut oameni”, pe care le recitesc cu plăcere când am timp, la cele nou apărute. De la ficțiune la realitate, de la biografii romanțate la jurnale, de la proză la poezie. Cartea în trăiesc este cea pe care o citesc acum și, uneori, cea pe care o scriu. Cartea e pasiune, alături de teatru, cinema, muzică. Dorul care mă însoțește discret e dorul de mare.
– Și, dacă simțiți că puteți spune, ce regret ați îmblânzit în timp până a devenit înțelepciune?
– Mi-aș fi dorit să fac din artă o profesie. Baletul, teatrul au rămas marile regrete dar mi-am promis ca într-o viață viitoare să-mi realizez visul.
Aurora Ciucă este un nume cunoscut în domeniul dreptului internațional și al drepturilor omului din România. Avocat în Baroul Iași, este profesor universitar doctor la Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde predă discipline precum Drept internațional public și Protecția internațională a drepturilor omului.
De-a lungul carierei sale, Aurora Ciucă a deținut numeroase poziții academice și administrative, inclusiv cea de decan al Facultății de Drept la Universitatea „Mihail Kogălniceanu” din Iași. De asemenea, a fost profesor invitat la instituții prestigioase, cum ar fi Universitatea Panthéon-Assas (Paris II) din Franța și Universitatea din Parma (Italia). Activitatea sa de cercetare se concentrează pe dreptul internațional, drepturile omului și bioetică, având numeroase publicații în aceste domenii. Este și coordonator de doctorat la Facultatea de Drept a Universității „Titu Maiorescu” din București.
Aurora Ciucă este o poetă sensibilă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, și fondator al Asociației „Vespasian V. Pella” din Iași, demonstrând un angajament profund față de promovarea culturii și a valorilor juridice în societate.