2.3 C
Suceava
7 martie, 2026

Expoziția–concurs „Penelul Fermecat” a umplut de culoare Universitatea ,,Ștefan cel Mare” Suceava. Subprefectul Bogdan Păstrăv: ”Astfel de inițiative pun în valoare frumusețea și creativitatea universului copilăriei” (foto) |

Expoziția–concurs „Penelul Fermecat” care a avut loc vineri, 6 ianuarie, a umplut de culoare parterul corpului A al Universității ,,Ștefan cel Mare” Suceava. Programul de dezvoltare personală a preșcolarilor ,,Penelul fermecat”, aflat la a XXI – a ediție a avut ca temă ,,Universul copilăriei” și a suscitat interesul a peste 600 de preșcolari îndrumați de tot atâtea cadre didactice, din zona Suceava. Concursul a fost iniţiat de către Inspectoratul Şcolar Suceava și s-a desfășurat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a judeţului Suceava, Uniunea Artiştilor Plastici, Filiala Suceava, Colegiul de Artă ,,Ciprian Porumbescu” Suceava, Facultatea de Știinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii ,,Ștefan cel Mare” Suceava şi a fost organizat de cadrele didactice de la: Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Gulliver’’ Suceava, Grădiniţa cu Program Prelungit ,,1-2-3” Suceava, Grădinița cu Program Normal ,,Obcini” Suceava și Grădiniţa cu Program Normal Ipoteşti. În concurs s-au aflat 623 lucrări participante, realizate de antepreșcolari și preșcolari cu vârste cuprinse între 3-6 ani, din creșa Suceava și grădinițele din zona Suceava (creșe și grădinițe de stat și particulare). Diversitatea de culori, gama cromatică diversă de tonuri și nuanțe oferită de exponate au constituit pentru privitori un prilej de întoarcere în timp deoarece, pentru adulți, copilăria devine un timp idealizat, privit cu nostalgie și dor, este vârsta libertății totale și a lipsei de constrângeri. Printre privitori s-au numărat viceprimarul Sucevei, Daniel Ungurian și subprefectul Bogdan George Păstrăv. ”Mă bucur să fiu alături de dumneavoastră la cea de-a XXI-a ediție a expoziției–concurs „Penelul Fermecat”, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava. Felicit toți copiii pentru imaginația și talentul lor, precum și profesorii care îi îndrumă cu dedicare. Astfel de inițiative pun în valoare frumusețea și creativitatea universului copilăriei”, a transmis Păstrăv.

Exponatele demonstrează că etapa copilăriei rămâne un reper afectiv important și poate deveni o sursă de inspirație și pentru vârstele mici.

Sursa: https://www.svnews.ro/expozitia-concurs-penelul-fermecat-a-umplut-de-culoare-universitatea-stefan-cel-mare-suceava-subprefectul-bogdan-pastrav-astfel-de-initiative-pun-in-val/521479/

Ultimă oră

Același autor