-6.8 C
Suceava
4 februarie, 2026

Dragostea dintre primarul Radu Reziuc și blonda din Siminicea s-a terminat. Cei doi și-au șters reciproc fotografiile

Dragostea dintre primarul comunei Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc și blonda din Siminicea, concubina Alina Stanciu s-a terminat. Cei doi și-au șters reciproc fotografiile. După agresiunea din seara de 28 ianuarie 2026, povestea de dragoste dintre cei doi s-a sfârșit.

Relația dintre cei doi a început să ia o altă întorsătură după ce edilul a terminat casa din Mitocu Dragomirnei unde locuia alături de concubină și fiica acesteia de 19 ani. Scandalul s-a acutizat în seara de 28 ianuarie 2026 când fiica concubinei ar fi ajuns cam târziu acasă iar edilul ar fi luat-o la întrebări.

Fata i-ar fi reproșat primarului că atâta timp nu îi este tată nu are dreptul să o ia la întrebări. În acel moment, Radu Reziuc s-ar fi enervat și ar fi lovit-o. În apărarea fetei a sărit mama care la rândul ei a fost lovită.

Cele două au părăsit apoi casa și au plecat în satul natal,Siminicea. În data de 29 ianuarie, mama și fiica s-ar fi dus la Medicina Legală pentru a-și scoate certificate medico-legale. Cel mai probabil cele două au mai stat pe gânduri și s-au informat asupra modului cum ar putea să treacă la acțiune mai ales că Radu Reziuc nu este o persoană oarecare ci este primarul unei comune. Pe 31 ianuarie 2026, după-amiază acestea s-au dus glonț la Poliția Salcea unde au depus sesizare și au relatat cum s-ar fi desfășurat întregul episod.

Între timp în presa locală au apărut și fotografii în care cele două arată cum arată după ce au fost agresate de primar. Sigur că sunt și anumite surse care susțin că cele două ar fi urmărit de fapt să pună mâna pe casa edilului și că acest episod ar fi căzut ca mănușă pe cele două mai ales că imobilul ar fi trecut pe Alina Stanciu.

Radu Reziuc a preferat să treacă imobilul pe noua cucerire din Siminicea și nu pe fosta soție Dana nu care ar fi trebuit să facă un partaj. Edilul are doi copii minori din căsătoria cu Dana. Mai mult, concubina s-ar fi opus ca primarul să îi aducă la casă pe cei doi. Până una alta, Alina și fiica, Maria spun la unison că au fost agresate, terorizate și lipsite de libertate ore în șir. Edilul este acuzat de legate de lipsire de libertate și de amenințare cu arma. Doar că arma nu a fost găsită deși au fost efectuate percheziții la locuință iar heleșteul a fost secat.

Ancheta polițiștilor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, vizează cel puțin trei infracțiuni, violență în familie, lipsire de libertate și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Sursa: https://stiridinbucovina.ro/dragostea-dintre-primarul-radu-reziuc-si-blonda-din-siminicea-s-a-terminat-cei-doi-si-au-sters-reciproc-fotografiile/

Ultimă oră

Același autor