Societatea Trutzi Real Estate S.R.L. va dona Primăriei Suceava bunuri reprezentând rețele de alimentare cu apă potabilă în valoare de 994.196 de lei cu TVA inclus rețele care deservesc ansamblul rezidențial Panoramic dar și Sala Polivalentă şi Baza Sportivă Tip I. Donația va fi aprobată în ședința Consiliului Local de marți, 31 martie, în baza proiectului de hotărâre inițiat de primarul Vasile Rîmbu și viceprimarul Dan Ioan Cușnir. Bunurile vor fi înscrise în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Suceava. Consiliul Local va aproba transmiterea dreptului de administrare asupra rețelelor de apă nou înființate către operatorul regional S.C. ACET S.A. Suceava, în vederea operării, întreținerii și exploatării acestora, conform legislației în vigoare, în baza contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, încheiat între Asociația Județeană pentru Apă şi Canalizare Suceava (AJAC Suceava) şi operatorul ACET SA Suceava. ”Având în vedere dezvoltarea urbanistică a unor zone din Municipiul Suceava, precum şi necesitatea asigurării infrastructurii tehnico-edilitare corespunzătoare pentru deservirea populației, societatea TRUTZI REAL ETATE S.R.L. a realizat, din surse proprii, lucrări de extindere a rețelei de alimentare cu apă potabilă, în baza avizelor emise de operatorul regional ACET SA Suceava. Conform documentației tehnice puse la dispoziție, investiția realizată constă în : rețea de alimentare cu apă potabilă din conductă PEHD, cu diametrul Dn 315 mm, destinată alimentării zonei şi a unor obiective de investiții de interes public (Sală Polivalentă şi Bază Sportivă Tip I); rețea de distribuție din conductă PEHD, cu diametrul Dn 200 mm; branşamente individuale pentru imobile tip bloc de locuințe, realizate din conducte cu diametrul Dn 100 mm, prevăzute cu sisteme de contorizare amplasate în subsolul acestora. Lucrările au fost executate în conformitate cu proiectul tehnic avizat şi au fost supuse procedurii de recepție la terminarea lucrărilor, fiind prezentată documentația aferentă (proces-verbal de recepție, carte tehnică a construcției, avize și acorduri). Dezvoltatorul şi-a exprimat intenția de a dona aceste bunuri Municipiului Suceava, în vederea includerii acestora în patrimoniul public şi utilizării lor pentru deservirea comunității, fiind declarat ca bun de uz și interes public local. Potrivit prevederilor Codul administrativ OUG nr. 57/2019, unitățile administrativ-teritoriale pot accepta donații de bunuri mobile şi imobile, cu aprobarea Consiliului Local. Totodată, conform Legea nr. 51/2006 şi Legea nr. 241/2006, infrastructura aferentă serviciului de alimentare cu apă face parte din domeniul public al unităților administrativ-teritoriale şi se exploatează prin operatori regionali, în baza contractelor de delegare a gestiunii. Preluarea acestor rețele în domeniul public al Municipiului Suceava prezintă următoarele avantaje: extinderea infrastructurii edilitare fără implicarea de fonduri din bugetul local; asigurarea alimentării cu apă potabilă pentru consumatori existenți şi viitori; creşterea gradului de confort și a calității vieții locuitorilor; posibilitatea operării şi întreținerii unitare prin intermediul operatorului regional ACET SA Suceava. Ulterior acceptării donației, bunurile vor fi înscrise în inventarul domeniului public al Municipiului Suceava şi vor fi transmise în administrarea operatorului regional, în vederea exploatării, întreținerii şi operării, în condițiile legii”, se spune în expunerea de motive.
Sursa: https://www.svnews.ro/donatie-babana-facuta-de-firma-trutzi-primariei-suceava/526690/