Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a inaugurat cea de a treia creșă din județul Suceava, oficialul guvernamental precizând că două au fost deja date în folosință în Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc.
Creșa are o capacitate de 40 de locuri, făcând parte din categoria creșelor mici construite prin acest program derulat de Ministerul Dezvoltării.
‘Mă bucur în primul rând că am ajuns în Siret să inaugurăm cea de a treia creșă din județul Suceava. Vă asigur și îi asigur pe toți cei din din județ că nu ne vom opri aici. Acest program guvernamental de construire creșe Sfânta Ana, care s-a născut în 2021 dintr-o idee și din niște statistici, statistici care arătau în 2021 că România era pe ultimul loc în Uniunea Europeană pe numărul de locuri disponibile proporțional pe vârsta ante-preșcolară în creșe, pe de o parte. Și sigur aceste cifre care sunt o provocare pentru noi toți, provocarea demografică, de care trebuie să vorbim, cu privire la care trebuie să acționăm. Și atunci statul român a decis, prin Ministerul Dezvoltării, să facă un program guvernamental de construire creșe Sfânta Ana, un program investițional, care se bazează pe un proiect tip, ceea ce înseamnă că peste tot în țară, dacă veți merge, veți vedea aceste creșe cu girafa care iese din acoperiș și cu acest model. Diferențele pot fi doar de mărime pentru că avem trei tipuri de creșe pe care le construim: creșa cu minim 40 de locuri, creșa cu minim 70 și creșa cu minim 110 locuri. De aici am pornit în 2021, inițial pe finanțare pe buget național, pe buget de stat. În 2022 când a apărut oportunitatea finanțării europene prin PNRR, fiind deja un proiect, un program matur, am putut să transferăm o parte din aceste investiții, cum este și cazul exact al acestei creșe . Iată de ce e important să faci investiții și pe buget național! Dacă mai prindem un tren pe finanțare europeană îl urcăm acolo și luăm bani europeni.Județul Suceava are de astăzi trei creșe noi. La Siret am inaugurat o creșă nouă și modernă, construită prin Programul guvernamental de construire creșe ”Sfânta Ana”, asemănătoare cu cele din Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc. Construim creșe pentru cei mici, pentru familii, și dezvoltăm localitățile din România. , a afirmat ministrul.