Pe 26 martie începând cu ora 15:00, în cadrul ședinței Consiliului Local Fălticeni, care va avea loc la Biblioteca Municipală, va fi supus votului proiectul de hotărâre privind aprobarea formei revizuite a Regulamentului de instituire și administrare a taxei de salubrizare.
Proiectul, inițiat de consilierii locali Ania Mocanu (USR) și Octav Drăgușanu (Forța Dreptei), vine ca răspuns la sesizările cetățenilor și la necesitatea corelării modului de stabilire a taxei cu realitatea din teren.
Regulamentul propus introduce un principiu esențial: taxa trebuie să reflecte modul real de utilizare a serviciului și să fie aplicată corect și nediscriminatoriu.
Ce se schimbă concret: diferențiere clară între locuințe ocupate, utilizate ocazional și nelocuite, posibilitatea stabilirii taxei la nivel zero pentru imobilele care nu generează deșeuri; aplicarea unei taxe minime pentru utilizarea ocazională; plata lunară a taxei, în funcție de situația reală; posibilitatea încheierii unui contract direct cu operatorul de salubrizare, în condițiile legii; reguli clare, transparente și nediscriminatorii pentru toți utilizatorii; mecanisme de verificare și transparență.
Proiectul a parcurs etapa de transparență decizională și a fost îmbunătățit în urma dezbaterii publice, inclusiv pe baza propunerilor venite din partea cetățenilor și a unei inițiative civice susținute de peste 700 de semnături.
Ședința Consiliului Local nu va fi transmisă live, însă cetățenii vor fi informați ulterior cu privire la modul în care a fost dezbătut și votat acest proiect”, a informat Departamentul de comunicare USR Fălticeni.
DANIEL BOGHIȚA