Potrivit sursei citate, telefonul respectiv a fost utilizat pentru săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune prin metoda „accidentul”. Deținutul, care este din Buzău, ar fi sunat la o femeie din Suceava și ar fi cerut și obținut suma de 6.000 de lei, invocând faptul că banii sunt necesari pentru operația fiicei sale, care a avut un accident rutier.
„La nivelul Poliției municipiului Suceava – Biroul Investigații Criminale, s-a format un grup de lucru pe tema infracțiunilor de acest gen, cunoscute sub metoda „accidentul”, ocazie cu care au fost desfășurate activități informativ operative și de cercetare penală, în vederea identificării autorilor acestor fapte. S-a conturat un grup de bănuiți, printre care se afla și o persoană de sex feminin, de profesie avocat, situație ce a atras competența Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, dosarul fiind declinat în acest sens la urmărirea proprie a procurorului. Activitățile întreprinse de către lucrătorii Biroului Investigații Criminale, dispuse prin ordonanțe de delegare, de către PCA Suceava, au conturat aspecte ce au condus la bănuiala rezonabilă că persoanele bănuite se pregătesc de comiterea de noi fapte penale”, se arată în comunicat.
Avocata a fost prinsă în flagrant la scurt timp după ce a înmânat telefonul bărbatului, în vârstă de 40 de ani, aflat în detenție în Penitenciarul Botoșani.
Deținutul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de „înșelăciune, iar femeia pentru introducerea în mod ilicit de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare de la distanță, cartele SIM, dispozitive tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar, Centru de Reținere și Arestare Preventivă, Centru de Arestare Preventivă, Centru Educativ și Centru de Detenție, în scopul folosirii lor de către deținuți”.
În cazul avocatei, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a dispus măsura restrictivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile.