Magda Sandu Zahariuc are 31 de ani, este din Botoșani , este absolventă a Facultății de Silvicultură din Suceava și lucrează ca silvicultoare în Iași din anul 2019, la Ocolul Silvic Hârlău. Dragostea pentru pădure a moștenit-o de la tatăl său, care a fost pădurar toată viața. La doar 31 de ani, botoșăneanca deține un titlu simbolic, dar plin de responsabilitate: este cea mai tânără silvicultoare din județul Iași. Pentru mulți, pădurea este un loc de relaxare; pentru Magda, este „acasă” și birou în același timp.
„Lucrez din 3 ianuarie 2019 la Ocolul Silvic Hârlău. Tatăl meu a fost pădurar, practic a locuit la canton, acolo unde își desfășura activitatea. Eu eram tot timpul la el. Mă duceam să văd ce face și îmi plăcea foarte mult. Am prins drag de meseria asta. Eu sunt din Botoșani, dar am ajuns aici prin concurs. Am avut de ales între Iași, Bacău sau Suceava și am venit la Ocolul Silvic de la Hârlău, pentru că era mai aproape de casă. Am intrat ca stagiar. Am dat concurs și m-am titularizat ”, susține, pentru bzi.ro , Magda Sandu Zahariuc.
Tânăra silvicultoare susține că îi place să facă muncă de teren și, în majoritatea timpului, este în pădure. Nu ratează niciun moment să surprindă în fotografii frumusețile naturii.
„Marcăm arbori, facem controale de fond, verificăm lucrările, derulăm campania de primăvară. Cam acestea sunt atribuțiile noastre, ale silvicultorilor. Sunt în fiecare zi în pădure. Eu fac atât muncă de teren, cât și de birou. Într-adevăr, suntem destul de puține femei în silvicultură, dar pot spune că eu m-am adaptat foarte ușor. Nu m-am confruntat cu discriminări. Avem un colectiv frumos. Mi-am dorit foarte mult să lucrez la un ocol silvic și îmi dau tot interesul să îmi îndeplinesc rolul meu” , mai spune, pentru sursa citată, silvicultoarea din Iași.