Doi copii accidentaţi cu trotinete electrice, în aceeaşi seară

> Ambii au ajuns la spital

În interval de aproximativ o oră şi jumătate, vineri seară, doi adolescenţi cu vârste de 15 şi respectiv 16 ani au suferit accidente (separate) după ce s-au dezechilibrat şi au căzut de pe trotinetele electrice pe care le conduceau. Ambele victime au necesitat îngrijiri medicale, ambele ajungând la Spitalul Judeţean Suceava.

Primul incident a avut loc în jurul orei 20:00, pe strada Islazului din comuna Stulpicani. O adolescentă de 15 ani s-a dezechilibrat în timp ce se deplasa cu trotinetă electrică şi a căzut pe carosabil, în dreptul unei locuinţe. Mama ei a solicitat o ambulanţă care a transportat-o pe adolescentă la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Suceava. Acolo a fost diagnosticată cu traumatism la umărul drept şi traumatism cranio-cerebral. A rămas internată pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Poliţiştii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliţiei Oraşului Gura Humorului, sesizaţi ulterior prin UPU Suceava, au constatat că nu a fost implicat niciun alt vehicul în eveniment. Mama minorei a declarat că fiica sa nu a fost victima unui accident rutier şi nu doreşte să depună plângere penală. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs din cauză că minora nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.

Al doilea accident s-a produs în jurul orei 21:30, pe strada Ştefan cel Mare din comuna Marginea. Un adolescent în vârstă de 16 ani s-a dezechilibrat în timp ce conducea o trotinetă electrică şi a căzut, suferind leziuni la nivelul genunchiului drept.

După ce s-a întors acasă, mama sa l-a transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi. Acolo a fost diagnosticat cu politraumatism prin cădere şi a fost transferat la Spitalul Judeţean pentru investigaţii suplimentare.

În acest caz, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii „vătămare corporală din culpă”.

Sursa: https://www.crainou.ro/2026/04/21/doi-copii-accidentati-cu-trotinete-electrice-in-aceeasi-seara/

Ultimă oră

Același autor