Vrednic de istorisit şi de amintit este acest capitol, fiindcă arată că păcat cumplit şi greu este defăimarea. Acelaşi minunat Ioan Savaitul a istorisit: „Odată, pe când şedeam eu în cel mai adânc pustiu, a venit la mine un frate din mănăstire ca să mă cerceteze. Întrebându-l pe el cum petrec părinţii, îmi şi zice: «Bine, cu rugăciunile tale». L-am întrebat apoi despre un frate care avea rea faimă şi nume şi îmi spune el: «Crede-mă, părinte, nu a pierdut faima aceea». Auzind eu aceasta, am zis: „Uf!”.
Şi de îndată ce am zis „Uf!”, am fost răpit ca într-un vis şi mă văd pe mine însumi stând înaintea Sfintei Golgote şi pe Domnul în mijlocul celor doi tâlhari răstigniţi. M-am grăbit deci să mă apropii de El şi să mă închin Lui şi când El a văzut aceasta, a poruncit cu mare glas sfinţilor îngeri, care stăteau lângă El, zicând: «Scoate-ţi-l pe acesta afară, că antihrist Îmi este Mie, fiindcă mai înainte ca Eu să judec, acesta l-a condamnat pe fratele lui». Aşadar, eu după ce am fost alungat, pe când ieşeam pe uşa prin care intrasem, camilafca mea a rămas prinsă, când s-a închis uşa. Şi lăsând-o pe ea acolo, de îndată m-am trezit. Şi zic celui ce venise la mine: «Rea este pentru mine ziua aceasta». Şi îmi spune mie şi el: «Pentru care pricină, părinte?» Şi atunci i-am povestit cele văzute de mine şi i-am zis: «Crede-mă, camilafca este acoperământul lui Dumnezeu asupra mea şi eu am fost lipsit de ea».
Şi din ziua aceea, ca în faţa Domnului slavei, m-am făcut ca unul care hălăduieşte prin locuri pustii, fără să gust nici pâine, nici intrând sub vreun acoperiş, nici vorbind cu vreun om, până ce nu am văzut iar pe Domnul poruncind să mi se dea înapoi camilafca mea”.
Dar noi, auzind acestea despre minunatul Ioan vom spune că, dacă dreptul abia se mântuieşte, atunci nelegiuitul şi păcătosul şi desfrânatul unde se arată a fi?
(Sfântul Anastasie Sinaitul,Povestiri duhovniceşti , traducere de Laura Enache, Editura Doxologia, Iaşi, 2016)
Sursa: https://www.crainou.ro/2026/04/21/ne-vorbesc-parintii-bisericii-584/