Un șofer în stare de ebrietate s-a oprit cu mașina într-un parapet de pe strada Plutonier Ghiniță din Fălticeni

Ieri, 20 aprilie 2025, în jurul orei 21:10, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizat prin 112 despre faptul că pe strada Plt. Ghiniță din Fălticeni s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.

La cercetări s-a stabilit că ieri, la ora 21:05, Mihai N., de 54 ani, conducea un autoturism Volkswagen pe str. Plt. Ghiniță din Fălticeni, din directia Fălticeni – Baia, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza la condițiile de drum pe carosabil umed și a intrat în coliziune frontală cu parapetul metalic de pe partea dreaptă a sensului de mers.

În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto care a fost transportat cu ambulanța la UPU Suceava.

Conducătorul auto emana halenă alcoolică, fiind testat pasiv cu aparatul etilometru, rezultand pozitiv – prezența alcool, fiindu-i recoltate probe de sânge la UPU Suceava.

Din primele verificări, vinovat de producerea accidentului se face numitul Neculai Mihai, care nu a adaptat viteza pe carosabil la condițiile de drum, pe timp de ploaie.

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava, șoferul a primit diagnosticul de ,,contuzionat prin accident rutier”, ,,TCC mediu”, ,,traumatism torace-abdomen”, ,,etilism acut”.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

SORIN NICA

Sursa: https://www.ziaruldepenet.ro/2026/04/21/un-sofer-in-stare-de-ebrietate-s-a-oprit-cu-masina-intr-un-parapet-de-pe-strada-plutonier-ghinita-din-falticeni/

Ultimă oră

Același autor