Un octogenar din Brodina este autorul unui accident în Rădăuți

Un octogenar din Brodina este autorul unui accident în Rădăuți. O femeie a ajuns la spital. Poliția a deschis dosar penal.

Ieri, ora 09.50, O.V. , din comuna Brodina, în vârstă de 82 ani, a condus autoturismul VW pe strada Teiului spre strada Putnei din Rădăuți. În momentul în care a ajuns în intersecția cu strada Putnei, nu a respectat semnificația indicatorului „Stop” a efecuat viraj spre stânga fiind acroșat de autoturismul Ford condus de B. D, din Vicovu de Jos, în vârstă de 48 ani, pe strada Putnei, dinspre centrul Rădăuți. În autoturismul Ford cu nr. de înmatriculare SV-13-HKX se afla ca pasager pe locul din dreapta spate M.M.C. din Frătăuții-Vechi, în vârstă de 45 ani. În urma impactului dintre autoturisme, auto marca Ford cu numărul de înmatriculare SV-13-HKX a ricoșat într-un stâlp de electricitate.

În urma producerii accidentului a rezultat rănirea ușoară a pasagerei care a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuți loc în care a fost investigată de cadrele medicale, stabilindu-se următorul diagnostic: „Tcc”-rănită ușor.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Sursa: https://stiridinbucovina.ro/un-octogenar-din-brodina-este-autorul-unui-accident-in-radauti/

Ultimă oră

Același autor