Patru familii cu 10 persoane, între care trei copii, au rămas izolate temporar în cătunul Valea Iepelor din comuna Ostra. Prefectul județului, Traian Andronachi, a precizat că primăria Ostra se ocupă de transportul acestor persoane. „Primăria asigură transportul lor dintr-o parte în cealaltă a apei până când se încearcă o remediere a situației. Ne aflăm aici la intersecția dintre un drum comunal și un drum care aparține de Direcția Silvică, care a dat în exploatare acest drum către ocolul silvic. Am luat legătura deja cu Direcția Silvică, astfel încât să repunem lucrurile în situația anterioară. Încercăm ca în cursul zilei de mâine să putem reda accesul și pe acest tronson”, a spus prefectul.