Prefectul Traian Andronachi, prezent la fața locului, a informat că circulația va fi reluată în jurul orei 16.00 pe podul provizoriu de pe DJ 177A, după lucrările de reparare a terasamentelor efectuate în cursul zilei de duminică.
Știrea inițială :
Circulația rutieră este restricționată temporar pe drumul județean DJ 177A, la intrarea în localitatea Ostra dinspre Stulpicani, după ce autoritățile au semnalat o avarie la podul provizoriu amplasat la kilometrul 16. Potrivit informațiilor transmise de Prefectura Suceava, este vorba despre o structură realizată din tuburi de beton.
La fața locului intervin echipe specializate, care desfășoară lucrări pentru remedierea situației. În această etapă, muncitorii refac terasamentele afectate. Reprezentanții autorităților precizează că structura de tuburi propriu-zisă nu a fost afectată, însă intervenția este îngreunată de precipitațiile abundente.
Pentru a preveni eventuale incidente și pentru a asigura siguranța participanților la trafic, au fost introduse mai multe măsuri de restricționare și deviere a circulației.
Astfel, autoturismele și celelalte vehicule cu masa de până la 3,5 tone sunt deviate pe un drum comunal neclasificat din zonă. În ceea ce privește traficul greu, pentru autovehiculele de peste 3,5 tone care circulă pe relația Broșteni–Frasin, autoritățile au stabilit rute alternative prin Mălini sau prin Vatra Dornei.
De asemenea, pe DJ 177A, la poziția kilometrică 16+100 metri, a fost instituită restricție de circulație pentru toate autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone, măsura urmând să rămână în vigoare până la remedierea completă a avariei.
Prefectura Suceava le recomandă șoferilor să respecte semnalizarea rutieră temporară instalată în zonă, precum și indicațiile transmise de echipele aflate pe teren.
Autoritățile estimează că situația ar putea fi remediată în cursul următoarelor ore, însă termenul depinde de evoluția condițiilor meteorologice.
Situația de la Doroteia nu afectează ruta principală de circulație
În aceeași informare, Prefectura Suceava a făcut precizări și în legătură cu situația podului din lemn din localitatea Doroteia, afectat de creșterea debitului pârâului Suha.
Instituția arată că varianta principală de circulație din zonă nu este afectată, iar traficul rutier se desfășoară în condiții normale pe drumul comunal din localitatea Plutonița.
Podul din lemn are caracter provizoriu și fusese construit anterior după ce podul din beton, care asigură legătura între Frasin și Doroteia, a fost afectat în urma inundațiilor produse în luna iulie.