5.3 C
Suceava
16 martie, 2026

(VIDEO/FOTO) Poliția Suceava a încheiat “Bukovina Gate – Poarta de Nord”, cea mai mare operațiune din nordu

În perioada 9-15 martie 2026, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a organizat și desfășurat o acțiune complexă numită“Bukovina Gate – Poarta de Nord” , organizată pe trei paliere principale de acțiune, respectiv siguranța în mediul stradal, siguranța rutieră și prevenirea și combaterea migrației ilegale și a fenomenelor ilicite asociate.

Acțiunea vizează securizarea unui areal de peste 8500 de km2, respectiv a celui mai mare număr de unități administrativ teritoriale la nivel județean din țară și a celei de-a doua unități administrativ a României ca întindere teritorială.

În plus, județul Suceava are în componență și cea mai mare rețea de drumuri comunale, județene, naționale și europene la nivelul României, iar cei peste 100 de km de frontieră de stat noneuropeană generează riscuri și vulnerabilități specifice, prin raportare și la conflictul armat din statul vecin.

Mesajul de acțiune este unul clar și concis: “Poarta Bucovineană” este deschisă tuturor, suceveni, turiști din alte zone ale țării, cetățeni de alte naționalități. Cu o singură condiție: respectarea legii și a valorilor sociale.

Forțe impresionante au fost zilnic în stradă

Pe perioada desfășurării acțiunii, zilnic au fost în teren, în medie, peste 300 de polițiști, iar rezultatele înregistrate au fost remarcabile.

Au fost organizate 76 de acțiuni punctuale și au fost aplicate 2810 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.237.800 lei.

Au fost reținute 124 permise de conducere și au fost retrase 202 certificate de înmatriculare.

30 de autori de infracțiuni au fost prinși în flagrant si au fost dispuse 16 măsuri de reținere sau arestare preventivă*.

Au fost depistate 3 persoane urmărite la nivel național.

Dincolo de cifre, de statistici, se evidențiază un mediu stradal mai sigur, o săptămână fără nicio persoană decedată în accidente rutiere și o percepție publică pozitivă cu privire la modul de abordare.

Acțiune de amploare la finalul operațiunii

În noaptea de 14/15 martie 2026, polițiștii suceveni au marcat finalizarea operațiunii printr-o acțiune de amploare, în sistem integrat, cu participarea tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județ, dar și în mod inedit, cu aportul societății civile.

Conceptul de acțiune a presupus realizarea unei dinamici permanente a efectivelor prin acțiuni de tip Blocada, Blitz și organizarea de microfiltre pentru perioade scurte de timp, urmată de relocarea operativă a forțelor pentru acoperirea eficientă și operativă a cât mai multor zone de acțiune.

Activitățile au urmărit sporirea vizibilității forțelor de poliție în mediul stradal, creșterea gradului de siguranță rutieră, identificarea și scoaterea la timp din trafic a șoferilor fără permis sau sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive, generarea unui sentiment de siguranță publică și impunerea climatului de normalitate socială.

În noaptea de 14/15.03.2026, între orele 19:00 – 24.00, au acționat peste 400 de polițiști din cadrul IPJ Suceava (in special în zonele Suceava – Salcea Suceava Aeroport – Rădăuți – Siret – DN2), sprijiniți de lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava.

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a pus la dispoziție polițiștii din cadrul structurilor de oridine publică, siguranță rutieră echipajele canine, luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale, polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale și Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice. Au fost prezentate sistemele de oprire forțată tip Spike a conducătorilor auto care nu se conformează semnalelor regulamentare de oprire, robotul pentru gestionarea problematicii coletelor sau bagajelor suspecte cu potențial exploziv, dispozitivele de testare pentru identificarea consumului de alcool sau substanțe interzise, sau sistemul modern de cercetare a locului faptei FARO.

Deschidere către societatea civilă

“Un element de noutate a fost și implicarea societății civile și a mediului universitar în acțiunile operative. Astfel, studenți vorbitori de limba ucraineană sau dialecte din zona orientală sau asiatică, din cadrul Universității Ștefan cel Mare Suceava au participat la activități, în scopul eliminării barierelor lingvistice de comunicare și asigurării relaționarii operative cu forțele de poliție.

Doar în cadrul acestei activități integrate din noaptea de 14/15.03.2026 au fost aplicate 416 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 250.000 lei, fiind reținute 20 de permise de conducere și 32 de certificate de înmatriculare.

Au fost oprite și verificate in trafic peste 1000 de autovehicule și legitimate cca. 3500 de persoane. Au fost verificate peste 200 de locații la care sunt înregistrate persoane de alte naționalități și au fost efectuate controale la 50 de unități de cazare.

Și în perioada următoare aceste acțiuni vor fi continuate cu o prezență sporită a structurilor Ministerului Afacerilor Interne de la nivel județean, scopul principal fiind creșterea gradului de siguranță publică în mediul stradal și prevenirea și combaterea tuturor actelor antisociale” , a declarat comisarul-șef Ionuț Epureanu, adjunct al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.

Sursa: https://www.ziaruldepenet.ro/2026/03/15/video-foto-politia-suceava-a-incheiat-bukovina-gate-poarta-de-nord-cea-mai-mare-operatiune-din-nordul-tarii-zilnic-peste-300-de-politisti-au-fost-in-strada/

Ultimă oră

Același autor