* A7 va fi finalizată până la Pașcani, lot după lot, iar ultimul tronson, cu nodul turbion, va fi dat în trafic spre sfârșitul anului * în paralel, România va construi primii 5,5 km de autostradă pe teritoriul Republicii Moldova, parte din A8 – Autostrada Unirii, și 14 km în Ucraina, pe Drumul Expres Suceava – Siret, pentru a asigura o conexiune rutieră rapidă, sigură și fluidă către Cernăuți
Iașul privește spre viitor cu adrenalina vitezei. Secretarul de stat Ionel Scrioșteanu anunță un an 2026 care va intra în istorie ca cel mai spectaculos pentru infrastructura rutieră din România. Conform oficialului MTI, până la sfârșitul anului, România va da în trafic peste 250 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, iar ochii tuturor șoferilor și investitorilor sunt ațintiți asupra Moldovei și a Iașului.„Vor fi între 240 și 270 km, dar țintim undeva la 250 km. În principal, Autostrada Moldovei – 124 de kilometri. Primele două tronsoane, de la Adjud spre Bacău, au deja 70% asfalt de uzură. Iarna ne-a dat puțin peste cap, dar toate șantierele au fost deschise, s-a lucrat pe structuri și putem recupera rapid pentru a rămâne în grafic”, a declarat Scrioșteanu.
Autostrada Moldovei – A7 până la Pașcani și A8 spre Ungheni
Programul de lucru este ambițios: A7 va fi finalizată până la Pașcani, lot după lot, iar ultimul tronson, cu nodul turbion, va fi dat în trafic spre sfârșitul anului. În paralel, România va construi primii 5,5 km de autostradă pe teritoriul Republicii Moldova, parte din A8 – Autostrada Unirii, și 14 km în Ucraina, pe Drumul Expres Suceava – Siret, pentru a asigura o conexiune rutieră rapidă, sigură și fluidă către Cernăuți.„Drumul Expres Suceava – Siret nu va fi doar civil, ci și strategic militar. Tot fluxul de trafic va fi optimizat, punctul vamal de la Siret va funcționa fără blocaje, iar primele secțiuni vor fi gata chiar anul acesta”, a explicat oficialul MTI.
Până la sfârșitul lunii martie vor fi cunoscuți câștigătorii licitațiilor pentru cele trei loturi ale Drumului Expres Suceava – Siret, iar semnarea contractelor va avea loc la începutul lunii mai. În acest fel, lucrările vor începe imediat, iar România își respectă calendarul ambițios.
Podul de la Ungheni – peste 30% finalizat
Un alt punct de interes major pentru șoferii și autoritățile din regiune este Podul de la Ungheni. Realizat în proporție de peste 30%, acesta va fi finalizat la mijlocul verii 2026, împreună cu punctul vamal modernizat. Controlul vamal va fi unic, combinând autoritățile române și moldovene pentru o fluiditate totală a traficului și eliminarea drumurilor provizorii.„Colaborarea cu Republica Moldova este foarte bună, dar proiectul este complex. Cu eforturi comune, vom reuși să dăm în trafic primele secțiuni chiar anul acesta”, a spus Scrioșteanu.
Din păcate, pe multe tronsoane din A8, de pe teritoriul Iașului, nu vor intra utilajele în acest an. Licitații, contestații, proiectări vor fi fazele cele mai des întâlnite și în 2026
În ansamblu, 2026 va fi anul în care Iașul și întreaga Moldovă vor simți efectul concret al unei infrastructuri moderne, rapide și sigure. Zeci de kilometri de autostrăzi și drumuri expres vor transforma regiunea, deschizând noi oportunități economice și sociale și ridicând standardul de mobilitate la un nivel fără precedent.
Concluzia oficialului: România intră în era autostrăzilor rapide – Iașul va fi poarta de intrare spre o Moldovă modernă, conectată și pregătită pentru viitor, iar șoferii pot să viseze la drumuri line și viteze legale, după ani de așteptare.Daniel BACIU
Sursa: https://ziarulevenimentul.ro/stiri/moldova/autostrazile-moldovei-prind-viteza–217594931.html