Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a lasat în incinta Shopping City campania ”Violența în familie este infracțiune”, o campanie ce își propune să transmită un mesaj ferm comunității noastre: dincolo de flori și scuze, violența domestică rămâne faptă penală,respect pentru demnitatea fiecărei persoane și toleranță ZERO față de orice formă de abuz în familie.” „ Luna martie, declarată oficial în România, prin Legea 208/2025 – Luna Femeilor – este o perioadă în care celebrăm femeia, respectul și recunoștința. Oferim flori, mărțișoare și mesaje de apreciere. Însă, cel mai valoros cadou pe care îl putem oferi unei femei nu este unul simbolic. Este concret: SIGURANȚA”, a transmis Poliția Suceava.
Debutul campaniei a fost marcat de evenimentul experiențial ”Pune-te pentru o secundă în papucii ei”,un moment de introspecție și empatie – o invitație de a înțelege chiar și pentru câteva clipe, realitatea din spatele tăcerii unei victime a violenței domestice, prin intermediul unei poezii în interpretarea puternică și vibrantă a actriței Diana Lazăr din cadrul Teatrului Municipal ”Matei Vișniec Suceava”.
Cu sprijinul Asociației Internaționale a Polițiștilor IPA – Regiunea 1 Suceava, participantele la eveniment au primit flori și mărțișoare, simboluri ale respectului autentic față de valorile feminității dar și informații utile, reafirmând angajamentul polițiștilor suceveni de a construi un spațiu mai sigur pentru fiecare.
În România, cadrul legal oferă instrumente clare de protecție în caz de violență domestică:
– Ordinul provizoriu de protecție – ce se dispune de către polițiști pentru o perioadă de 5 zile, cu posibilitatea prelungii de drept până la soluționarea în primă instanță a cererii pentru emiterea ordinului de protecție;
– Ordinul de protecție – se dispune de către instanța de judecată pentru o perioadă de până la 12 luni în scopul protejării persoanei care este victimă a violenței sau față de care există un risc real de violență;
– Dispozitivul electronic de supraveghere, menit să protejeze suplimentar victima prin monitorizarea modului de respectare a dispozițiilor legale de către agresor și care este alcătuit dintr-o componentă de tip brățară, care va fi atașată la glezna sau, prin excepție, la brațul persoanei.
Menționăm faptul că, distrugerea dispozitivelor electronice de supraveghere folosite pentru monitorizarea electronică, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, conform art. 253, alin 2din Codul Penal.
În plus, se consideră evadare, încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condiţiilor de deplasare, stabilite potrivit legii.
Pentru protecția victimelor și creșterea gradului de conștientizare cu privire la gravitatea fenomenului violenței domestice, atât la nivelul populației, cât și al specialiștilor care interacționează cu victimele abuzurilor, polițiștii suceveni împreună cu partenerii continuă să promoveze aplicația Bright Sky RO, aplicație gratuită, disponibilă în App Store și Google Play Store ce cuprinde o paletă diversificată de informații, posibilitatea de a stoca probe pentru dovedirea infracțiunilor, o hartă cu servicii de suport, chestionare de evaluare a riscurilor, recomandări pentru siguranța personală și date despre instituțiile implicate în managementul unui caz. Realizată în limba română, engleză și maghiară, ea se adresează atât nevoii de informare a victimelor, cât și cunoscuților care vor să ajute sau specialiștilor care conlucrează cu astfel de victime și au nevoie de date suplimentare pentru lămurirea unor aspecte ce țin de violența de gen, dat fiind că aplicația nu este utilă doar pentru violența domestică, dar și pentru hărțuire (pe stradă, online, la locul de muncă), abuz sexual în afara familiei și trafic de persoane.
În scopul reducerii riscului de victimizare, recomandările polițiștilor sunt următoarele: