Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a desfăşurat, în perioada 26-30 ianuarie, campania pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă, de către angajatorii care desfășoară activități în domeniul repararea și întreținerea autovehiculelor.
Au fost efectuate 29 controale la care au participat 15 inspectori de muncă, iar pentru deficiențele constatate au fost dispuse 16 de măsuri în vederea remedierii acestora.
Deficienţe frecvent constatate: nerespectarea dispoziţiilor referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare salariat; lipsă copie a contractului individual de muncă pentru salariaţii care prestează activitatea în acel loc, nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal; nerespectarea prevederilor privind majorarea salariului după 24 de luni în care salariatul a beneficiat de salariul minim.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 30 controale, iar la 27 societăți au fost aplicate 39 sancțiuni contravenționale și au fost dispuse 39 măsuri de remediere.
Principalele deficienţe au fost echipamente de muncă fără verificări tehnice periodice ISCIR, semnalizare de securitate deficitară și insuficientă; nu s-au asigurat echipamente individuale de protecție.
SORIN NICA