Zău că rubrica din acest număr este chiar ”pour les connaisseurs”, condiția de bază fiind aceea a vîrstei: numai cei de minimum 50-60 de ani e posibil să fi auzit numele Mogol în contextul muzicii italiene care era tolerată de cenzura comunistă și deci putea fi difuzată la Radio București, singurul post de radio existent pînă la Revoluție. Mogol este o legendă în peisajul muzicii italiene, atît pentru că a scris nenumărate texte pentru piese originale italienești, cît și pentru traducerea și adaptarea unor mari hituri americane și englezești, italienii fiind cît se poate de reticenți la limba și muzica de origine britanică din anii ’50 și ’60, poate mai ceva decît francezii. Am să amintesc doar două dintre enormele hituri planetare de care au aflat și italienii datorită lui Mogol, dar și… românii, întrucît grupul I Dik Dik care le-a preluat și popularizat s-a bucurat de un enorm succes și în România, unde a avut chiar discuri scoase la casa Electrecord: ”Sognando la California” (”California Dreaming” a grupului american The Mamas and The Papas) și ”Senza luce”, adică ”A Whiter Shade of Pale” a britanicilor Procol Harum.
Ei bine, pînă săptămîna trecută, Mogol reprezenta, la cei 89 de ani împliniți, cel puțin pentru mine, mai degrabă un simbol și o legendă decît o ființă concretă. A fost invitat, pe 26 februarie, pe scena Festivalului de la Sanremo, unde a fost premiat pentru întreaga sa carieră și omagiat de un număr impresionant de cîntăreți celebri care au interpretat părticele din piesele care, și datorită lui Mogol, le-au adus notorietatea. Peste toți, monumentul Adriano Celentano, pentru care Mogol a scris multe zeci de piese. Lucid și plin de umor, Mogol a declarat acolo că a compus în jur de 1.760 de piese. Dacă nu e glumă, e nebunie curată.(Foto: Il Messaggero)
Sursa: https://www.jupanu.ro/sport-si-muzica/l-am-vazut-pe-mogol-40023