-0.1 C
Suceava
7 martie, 2026

Mihai Dimian este noul ministru al Educației. A depus jurământul la Cotroceni

Mihai Dimian a depus jurământul de învestitură în funcția de ministru al Educației, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Nicușor Dan și a premierului Ilie Bolojan.

Noul ministru al Educației este rector al Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava începând din 2024. Înainte de această funcție, Mihai Dimian a coordonat activitatea de cercetare științifică a universității în calitate de prorector, între anii 2012 și 2024.

De asemenea, în perioada 2006–2016, acesta a fost profesor asistent și profesor asociat – conducător de doctorat la Universitatea Howard din Washington DC.

Mihai Dimian preia portofoliul Educației după aproximativ două luni în care funcția a fost vacantă, în urma demisiei fostului ministru Daniel David. În această perioadă, interimatul la conducerea ministerului a fost asigurat de premierul Ilie Bolojan.

Sursa: https://brasovstiri.ro/mihai-dimian-este-noul-ministru-al-educatiei-a-depus-juramantul-la-cotroceni/

Ultimă oră

Același autor