„Jur credinţă patriei mele România, jur să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii, jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” au rostit, la unison, 296 de elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca.
La festivitatea depunerii jurământului militar a participat chestorul-șef de poliție Valentin Minoiu, director general adjunct al Direcției Generale Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, alături de parteneri educaționali ai școlii din domeniul apărării și ordinii publice, administrației publice locale și județene, sistemului de învățământ preuniversitar și universitar.
”Prin decizia de a urma o școală de poliție, ați ales o instituție în care veți fi instruiți la cele mai înalte standarde ale profesionalismului, integrității și responsabilității. Veți învăța să comunicați sub presiune, să vă controlați emoțiile, să reacționați rapid, să lucrați în echipă și să respectați procedurile”, a fost mesajul transmis de către directorul școlii, comisar-șef de poliție Claudiu-Ștefan Chindriș.
Seria de elevi Ianuarie – Decembrie 2026 a Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca este formată din 32 de fete și 264 de băieți, specializarea acestora fiind Ordine Publică. Cei mai mulți elevi provin din județele Bihor (45 de elevi), Cluj (42) și Maramureș (30).
Stagiul de pregătire al acestei serii de elevi a început în 19 ianuarie 2026, urmând să se încheie în 18 decembrie 2026.
Elevul polițist Ioan a cerut-o în căsătorie pe Măriuca
Unul dintre cele mai emoționante momente din cadrul festivității depunerii jurământului l-a constituit cererea în căsătorie pe care elevul Ioan-Alexandru Pop i-a adresat-o prietenei sale Măriuca, în prezența colegilor săi de clasă.
De asemenea, la intonarea imnului național de către elevii seriei Ianuarie – Decembrie 2026, muzicii militare a Diviziei 4 Infanterie Gemina i s-a alăturat, la nai, Peter-Cristian Ștefură, elev al școlii, din județul Suceava.