Organizat la Romexpo, în perioada 12–15 februarie a.c., Târgul de Turism al României a marcat o premieră: lansarea Asociației Transilvania Family Parks, organizație formată din opt parcuri tematice, dintre care trei sunt din județul Sibiu.
Este vorba despre Povestea Calendarului din Porumbacu de Sus, Brambura Park și Viking Village, ambele situate pe Valea Avrigului, în apropiere de Avrig.
Celor trei destinații sibiene li se adaugă Dino Parc Râșnov și Magic Parc Râșnov din Râșnov, Mini Transilvania Park și Insect Park din Odorheiu Secuiesc, precum și Dumbrava Minunată din Câmpulung Moldovenesc.
Potrivit reprezentanților noii asociații, turiștii vor putea beneficia de un „pașaport” comun, care va asigura discounturi importante la toate cele opt destinații.
„Sunt interesați în special turiștii cu copii, iar pentru aceștia gândim o serie de beneficii privind accesul în parcuri sau pachete în care să angrenăm restaurante și spații de cazare. Desigur, cei mici vor avea și cadouri-surpriză din partea parcurilor tematice”, ne-a declarat Ileana Căluțiu, reprezentanta „Poveștii Calendarului”, prezentă la Romexpo.
La Târgul de Turism al României a sosit și ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, care s-a arătat plăcut surprins de inițiativa celor opt parcuri tematice transilvănene.
„Într-un an care se anunță mai dificil din punct de vedere bugetar și financiar, îi încurajez pe români să își petreacă vacanțele în România. Turismul românesc are nevoie de noi și merită să descoperim toate destinațiile faine de acasă. Avem o țară frumoasă!”, a declarat ministrul, la finalul vizitei sale la Romexpo.