-6.8 C
Suceava
4 februarie, 2026

Primarul Adrian Popoiu: „Deschiderea noii creșe din Siret completează infrastructura educațională a orașului” (FOTO) |

Primarul din Siret, Adrian Popoiu, a declarat, cu prilejul inaugurării noii creșe din oraș, că acest obiectiv reprezintă un moment important pentru comunitate, atât prin valoarea investiției, cât și prin continuarea dezvoltării infrastructurii educaționale. Inaugurarea noii creșe a avut loc în prezența ministrului dezvoltării, Cseke Attila, a președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, prefectului Traian Andronachi și șefului Inspectoratului Școlar Județean, Ciprian Anton.

Adrian Popoiu a subliniat caracterul inedit al evenimentului, menționând că este pentru prima dată când un ministru al Dezvoltării participă la un eveniment oficial în orașul Siret. Totodată, acesta a evidențiat buna colaborare cu Ministerul Dezvoltării și Compania Națională de Investiții (CNI), prin intermediul căreia a fost implementat proiectul.

„Creșa de la Siret vine să acopere un gol major în structura educațională preuniversitară a orașului. După aproximativ 35 de ani, Siretul are din nou o creșă funcțională, vechea unitate fiind închisă în jurul anului 1991. Este, de asemenea, prima investiție realizată în oraș cu fonduri europene, dar gestionată de Compania Națională de Investiții, ceea ce ne-a degrevat de o mare parte din proceduri”, a declarat primarul Adrian Popoiu.

El a arătat că Siretul a beneficiat, în ultimii ani, de investiții consistente în educație, realizate în principal cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional și Planul Național de Redresare și Reziliență. Printre acestea se numără modernizarea grădiniței cu program prelungit „Luminița”, dotări pentru unitățile de învățământ prin PNRR, reabilitarea și extinderea clădirilor Colegiului „Lațcu Vodă”, precum și dezvoltarea școlii profesionale, care a fost dată drept exemplu de bună practică la nivelul Comisiei Europene.

Primarul a mai precizat că orașul Siret a reușit să dezvolte inclusiv infrastructură pentru învățământul universitar și cel permanent, prin realizarea unui parc științific și tehnologic, proiect implementat în parteneriat cu Universitatea Ștefan cel Mare și Consiliul Județean Suceava. „Educația este și va rămâne o prioritate pentru Siret. Doar prin investiții putem crește și putem atrage investitori, atât din România, cât și din afara țării”, a afirmat Adrian Popoiu.

Noua creșă din Siret a fost realizată cu finanțare integral nerambursabilă, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, valoarea investiției fiind de peste 2 milioane de euro. Creșa dispune de patru dormitoare cu câte 10 paturi, două camere de joacă dotate cu jocuri interactive, vestiare, patru grupuri sanitare pentru copii, cabinet medical, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprii, spații pentru servirea mesei și pentru activități administrative, precum și un loc de joacă amenajat în aer liber.

Clădirea este decorată cu imagini din desene animate și filme pentru copii, oferind un mediu prietenos și atractiv, iar o parte din energia necesară funcționării va fi asigurată din surse regenerabile, prin panouri fotovoltaice și panouri solare.

Sursa: https://www.svnews.ro/primarul-adrian-popoiu-deschiderea-noii-crese-din-siret-completeaza-infrastructura-educationala-a-orasului-foto/516179/

Ultimă oră

Același autor