-6.8 C
Suceava
4 februarie, 2026

Să nu faci ce face protopopa, ci numai ce zice popa

Preotul Ionel Constantin Maloș a picat victima confruntării dintre Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Primăria Rădăuți, confruntare cauzată de o bucată de teren, care, prin decizia Consiliului Local Rădăuți, ar urma să ajungă la un cult religios care dorește să construiască acolo un complex educațional. Și Arhiepiscopia ar fi vrut acel teren, pentru a construi tot un complex educațional, dar altfel de educațional. În fotografia în care apăreau luptîndu-se Înalt Preasfinția Sa Calinic și primarul Bogdan Loghin a băgat capul și protopopul Rădăuților, Ionel Maloș. Acesta, fără știrea Înaltului Calinic, a înregistrat un dialog pe care l-au avut, iar înregistrarea a devenit publică. Așa ceva nu se face: așa ceva însemnînd înregistrarea unui partener de dialog fără știrea acestuia, dar mai ales încredințarea înregistrării altei persoane, existînd astfel riscul ca înregistrarea să devină publică. Și a devenit publică prin intermediul primarului. Totodată, din înregistrarea respectivă reiese că preotul Maloș ar fi un fel de avocat al Primăriei, și nu un slujitor al Arhiepiscopiei. Și asta, atenție, în condițiile în care Ionel Constantin Maloș, doar co-slujitor la Parohia Laura, a ajuns protopop cu binecuvîntarea Înaltului Calinic. Nu este de mirare că, urmare a acestor situații, Consiliul Eparhial, controlat de Înaltul Calinic, l-a lăsat pe preotul Maloș fără funcția de protopop. De mirare este că acesta nu a fost lăsat și fără haina preoțească.

Sursa: https://www.jupanu.ro/featured/sa-nu-faci-ce-face-protopopa-ci-numai-ce-zice-popa-39685

Ultimă oră

Același autor