25.3 C
Suceava
3 iulie, 2025

Doi bătrâni, o femeie şi un bărbat, din Vrancea şi Suceava, au murit în incendii care le-au cuprins locuinţele

2 iulie 2025, 10:47

O femeie de 80 de ani din localitatea Străoane, judeţul Vrancea, a murit carbonizată, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce casa în care locuia a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil din cauza unei ţigări aprinse. În aceeaşi noapte, un bărbat de 81 de ani, din localitatea suceveană Brodina, a murit într-un incendiu care i-a curpins locuinţa.

Potrivit ISU Vrancea, în jurul orei 02.20, un apel la numărul unic de urgenţă 112 anunţa producerea unui incendiu în localitatea Străoane. Către locul indicat s-au deplasat, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Secţiei Pompieri Panciu, cu doua autospeciale de stingere incendii si o ambulanţă SMURD.

La sosirea pompierilor locuinţa şi o anexă în suprafaţă de 300 de metri pătraţi ardeau generalizat. În interiorul locuinţei a fost descoperit trupul carbonizat al unui femei în varsta de 80 de ani.

De asemenea, pompierii au stabilit în urma cercetărilor efectuate că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de fumatul în timpul somnului.

În judeţul Suceava, în aeeaşi noapte, un bărbat de 81 de ani, din Brodina, a murit în incendiul care i-a cuprins locuinţa, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Sursa citată a menţionat că pentru stingerea incendiului, au intervenit pompierii militari din Vicovu de Sus şi Rădăuţi, precum şi lucrători ai Serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă Brodina, cu şase autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

„La sosirea echipajelor, întreaga gospodărie era cuprinsă de flăcări, existând pericolul de propagare la fondul forestier din apropiere. Până la sosirea pompierilor, cetăţenii din zonă au extras din locuinţă proprietarul, un bărbat în vârstă de 81 de ani. Din nefericire, echipajul SMURD sosit la faţa locului a constatat că victima nu are funcţii vitale. Au ars casa de locuit şi anexele gospodăreşti, construcţii majoritare din lemn, pe o suprafaţă totală de aproximativ 300 de metri pătraţi”, au precizat oficialii ISU.

Pompierii susţin că dezvoltarea şi propagarea incendiului au fost favorizate de observarea şi anunţarea cu întârziere a evenimentului, dar şi de cantitatea mare de materiale combustibile din gospodărie.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/doi-batrani-o-femeie-si-un-barbat-din-vrancea-si-suceava-au-murit-in-incendii-care-le-au-cuprins-locuintele-1922404702002025071022085337

Ultimă oră

Același autor