20.3 C
Suceava
1 iulie, 2025

Festivalul Internațional de Teatru „New Wave” – Ediția a V-a între 21–29 iunie 2025 | Reșița & Caransebeș

În perioada 21–29 iunie 2025, municipiile Reșița și Caransebeș devin spații ale imaginației și creației, odată cu desfășurarea celei de-a cincea ediții a Festivalului Internațional de Teatru „New Wave”, organizat de Teatrul de Vest Reșița. Nouă zile în care publicul va putea descoperi 20 de spectacole din România, Italia, Israel, Polonia și Turcia, într-un traseu cu forme de spectacol foarte diverse: comedii savuroase, performance/dans, monodrame sau texte clasice reinterpretate.

Florin Gabriel Ionescu – Președintele Festivalului și Manager al Teatrului de Vest Reșița declară: „ când se naște un festival, îți dorești, evident, ca el să trăiască, să crească, să adune în jurul lui sens și oameni. Iar când ceea ce părea la început doar un vis începe să prindă contur, îți dai seama că realitatea lui e mai amplă decât ți-ai imaginat. Nu e doar ce ți-ai dorit – e tot ce a crescut în jurul acelei dorințe: sentimentul că ceea ce faci devine necesar și că publicul nu mai vine la teatru doar pentru a privi, ci pentru a deveni parte.

New Wave a ajuns la ediția a cincea. Are memorie. Și, mai ales, are oameni care nu doar s-au adunat în jurul unei idei, ci s-au legat printr-un mod de a face lucrurile – cu dedicare. Într-un oraș cu o geografie aparent periferică, dar cu un teatru care, cu o mână de oameni, reușește să pună Reșița pe harta culturală internațională, festivalul a devenit un spațiu de întâlnire între diferențe: de limbaj, de estetică, de viziune.

Suntem onorați de încrederea celor care, prin prezența și profesionalismul lor – selecționer, artiști, membri ai juriului, critici – dau festivalului conturul său real: un reper, nu o simplă întâlnire.

Le mulțumesc tuturor celor care contribuie – cu idei, cu spații, cu timp, cu răbdare și tuturor celor care nu se văd, dar fac acest festival posibil!“

Criticul de teatru Doru Mareș – selecționerul Festivalului Internațional de Teatru „New Wave” explică: „ Anul acesta, ultima decadă a lui iunie vine, sub culorile Teatrului de Vest, cu un al cincilea val: cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Teatru New Wave.

Din Polonia până la Suceava, din Israel până la Constanța, din Turcia până la Baia Mare, din Italia până la Oradea, pe toate cărăruile care duc și-aduc de la București, fără a lipsi nicio regiune istorică a României și mai ales nicio tendință a retoricilor teatrale, cu ale lui 20 de spectacole în cele 9 zile, festivalul de anul acesta își întâmpină oaspeții și își așteaptă spectatorii cu tot ce îi trebuie unui eveniment de anvergură în peisajul cultural.

Într-un an complicat, echipa Teatrului de Vest din Reșița încearcă să demonstreze că muzele nu obosesc chiar în zăngănitul armelor pe care, poate, și arta scenică l-ar putea zăgăzui.

Comunicarea, schimbul de energii între cele două oglinzi care își stau față-n față – actorii și spectatorii –, dincolo de diferențele de limbă și de mod de a da trup și mișcare ideilor, poate fi modelul optim de a ne înțelege liniștiți, de a ne accepta, de a ne iubi.

Ne-o dorim cu toții, val după val, comunitate lângă comunitate.“

Ediția din acest an este deschisă de o întâlnire excepțională cu actrița Maia Morgenstern și actorul Valentin Roșca , în „Mic și-al dracu”, un spectacol construit pe textele lui Ion Pribeagu, unde umorul fin, poezia și nostalgia se împletesc într-un recital actoricesc cu ritm de cabaret. Seara continuă cu „Zborul”, un spectacol de dans contemporan semnat de Ștefan Lupu și inspirat din viața și opera lui Constantin Brâncuși, o călătorie vizuală și simbolică, prezentată în aer liber, în Centrul Civic din Reșița.

În ziua următoare, ne lăsăm captivați de energia muzicii live, dansului și proiecțiilor în „Moarte la Teatrul de Revistă” (Teatrul „Stela Popescu”, București), regizat de Gabriel Sandu. Un spectacol care reimaginează cariera actriței Stela Popescu. Seara se încheie cu „SarmaTY/YA”, o monodramă poloneză provocatoare, prezentată într-un cadru intim, la MOOD Factory Pub.

Luni, festivalul continuă cu un concert în doi: Ada Milea & Bobo Burlăcianu, un amestec de ludic și tandrețe muzicală, la Cinematograful Dacia Reșița.

Marți, Teatrul de Stat Constanța propune „O insulă”, un spectacol potrivit pentru întreaga familie, în care ludicul se împletește cu absurdul comic. Semnat integral de Ada Milea (muzică, text, regie). Iar mai târziu, în „Gigel”, Gheorghe Ifrim oferă un one-man show plin de farmec, nostalgie și umor cald, sub îndrumarea regizorului Vlad Zamfirescu.

Miercuri, Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” aduce pe scena din Reșița o comedie cult: „Artă” de Yasmina Reza, în regia lui Cristi Juncu, cu un trio de excepție: Vlad Zamfirescu, Șerban Pavlu și Gheorghe Ifrim. Seara se încheie cu „A lover’s knot (Gassa d’amante)” de Valerio Leoni. O producție italiană rafinată, jucată în curtea Școlii Pittner, ce explorează relațiile printr-o montare minimalistă și poetică.

Pe 26 iunie, festivalul se bifurcă între Reșița și Caransebeș. „Înainte să-și ia zborul”, producție a Teatrului ,,Alexandru Davila” Pitești, un spectacol regizat de Irina Alexandra Banea, care îl aduce pe scenă pe Adrian Titieni, alături de o distribuție remarcabilă. La Caransebeș, în aceeași zi, „Povestea unei femei fatale” (Teatrul de Artă Deva) propune comedia semnată de Aldo Nicolaj, în regia lui Mihai Panaitescu. Un amestec de seducție și umor. În încheierea serii, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara prezintă „Underground FM”, o producție incisivă după Eric Bogosian, susținută pe terasa Radio România Reșița.

Vineri, 27 iunie, publicul are ocazia să vizioneze „Genul acuzativ”, scris și regizat de Mimi Brănescu (Teatrul „Regina Maria” Oradea), o comedie profundă despre relații și responsabilitate (Teatrul „Regina Maria” Oradea). Seara culminează cu „Ciuleandra”, montarea spectaculoasă a romanului lui Rebreanu, regia Dumitru Acriș, la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani, jucată cu publicul pe scenă, în Sala Polivalentă din Reșița.

Ziua de sâmbătă aduce o dublă întâlnire teatrală. La Reșița, „O idee genială” (Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești), o comedie cu ritm alert și răsturnări de situație, în regia lui Paul Chiribuță. Simultan, la Caransebeș, Teatrul Municipal Baia Mare oferă „Omul pernă” – un spectacol despre straturile terifiante ale psihicului uman. Și tocmai din Turcia, la Sala Lira, trupa Hera Theater, cu o montare care aduce absurdul în ritmuri estice în spectacolul „Delir în doi”, de Eugen Ionescu, în regia lui Senem Cevher.

În ultima zi a festivalului poate fi văzut spectacolul „Occident Express” de Matei Vișniec (Teatrul „Matei Vișniec” Suceava), în regia lui Alain Timár. Poetic, visceral, actual. Festivalul se încheie cu „Mobilă și durere” (Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe), regizat de Cristian Ban, o incursiune nostalgică și tandră în România anilor ’70.

Ediția aniversară a „New Wave” aduce împreună artiști de marcă: Maia Morgenstern, Adrian Titieni, Vlad Zamfirescu, Șerban Pavlu, Gheorghe Ifrim, Richard Balint, Ada Milea, Bobo Burlăcianu și o întreagă selecție care invită publicul la o sărăbtoare a comunității.

este organizat de Teatrul de Vest Reșița, în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița și Radio România Reșița, cu sprijinul UNITER și Consiliului Județean Caraș-Severin.

Programul de spectacole:

Sâmbătă, 21 Iunie

19:00 – ????Teatrul de Vest Reșița

de Ion Pribeagu,

regia Maia Morgenstern

cu Maia Morgenstern

Teatrul Evreiesc de Stat

Durata: 1h40′

Recomandare vârstă: +15

21:30 – ????Centrul Civic

concept și regie Ștefan Lupu

Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu Jiu

Durata: 65′

Recomandare vârstă: +8

Duminică, 22 Iunie

18:00 – ????Teatrul de Vest Reșița

text și regie de Gabriel Sandu

Teatrul „Stela Popescu” București

Durata: 2h45′

Recomandare vârstă: +16

21:30 – ????MOOD Factory Pub

Palina Dabravolskaya Project

Luni, 23 Iunie

20:00 – ????Cinematograf Dacia Reșița

Concert Ada Milea & Bobo Burlăcianu

Marți, 24 Iunie

regie, muzică și versuri de Ada Milea

Teatrul de Stat Constanța

Recomandare vârstă: +14

20:30 – ????Cinematograf Dacia Reșița

regia Vlad Zamfirescu

cu Gheorghe Ifrim

Teatrul Municipal

„Lucia Sturdza Bulandra” București

Durata: 1h5′

Miercuri, 25 Iunie

de Yasmina Reza,

regia Cristi Juncu

cu: Vlad Zamfirescu, Șerban Pavlu, Gheorghe Ifrim

Durata: 1h50′

21:30 – ????Școala Pittner

autor și regizor Valerio Leoni

Labirion Officine Trasversali, Italia

Durata: 1h

Recomandare vârstă: AG

Joi, 26 Iunie

18:00 – ???? Casa de Cultură „George Suru” Caransebeș

de Aldo Nicolaj

regia Mihai Panaitescu

Teatrul de Artă Deva

Durata: 1h30′

de Florian Zeller

regia Irina Alexandra Banea

Teatrul „Alexandru Davila” Pitești

21:00 – ????Radio România Reșița

după Eric Bogosian

un concept de Claudiu Dogaru

cu Darie Doklean

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara

Durata : 1h15′

Recomandare vârstă: + 16

Vineri, 27 Iunie

text și regie de Mimi Brănescu

Teatrul „Regina Maria” Oradea

Durata: 2h

21:00 – ???? Sala Polivalentă

de Liviu Rebreanu

regia Dumitru Acriș

Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu”, Petroșani

Durata: 2h10′

Sâmbătă, 28 Iunie

17:00 – ????Sala Lira a Liceului de Arte „Sabin Păuța” Reșița

de Eugen Ionescu

regia Senem Cevher

Hera Theater, Turcia

Durata: 55′

Recomandare vârstă: +9

19:00 – ???? Teatrul de Vest Reșița

de Sébastien Castro

regia Paul Chiribuță

Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești

cu Bogdan Farcaș

Durata: 1h45′

19:00 – ????Casa de Cultură „George Suru” Caransebeș

de Martin McDonagh

regia Andrei Han

Teatrul Municipal Baia-Mare

Duminică, 29 Iunie

de Matei Vișniec

regia Alain Timár

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava

de Teodor Mazilu

regia Cristian Ban

Teatrul „Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe

Durata: 1h35′

Sursa: https://jurnalul.ro/cultura/teatru/festivalul-international-de-teatru-new-wave-editia-a-v-a-intre-21-29-iunie-2025-resita-caransebes-1001542.html

Ultimă oră

Același autor