În urma unui incendiu devastator într-o bucătărie de vară din Preuteşti, o Biblie cu 13.000 de lei a scăpat nevătămată.
În aceeaşi bucătărie, 2.000 de lei păstraţi într-un borcan au fost distruşi complet de foc.
Incendiul a fost stins cu ajutorul echipajelor din Preuteşti, Dolhasca şi Fălticeni, care au limitat pagubele la clădiri şi electrocasnice.
Sursa foto: Monitorul de Suceava
Duminică seară, un incendiu devastator a distrus o bucătărie de vară în satul Preuteşti, însă un obiect a scăpat miraculos: o Biblie în care erau ascunşi 13.000 de lei, scrie
După stingerea focului, aceasta a fost găsită printre resturile construcţiei, în timp ce alţi bani, aflaţi într-un borcan au ars complet.
Incendiul a fost anunţat în jurul orei 23:00, când o vecină a alertat serviciul de urgenţă şi a solicitat ajutor pentru a salva familia vecină, care includea o persoană cu afecţiuni psihice.
Echipaje de pompieri din localităţile Preuteşti, Dolhasca şi Fălticeni au intervenit pentru a stinge flăcările, care au distrus bucătăria de vară, acoperişul casei pe o suprafaţă de 5 metri şi câteva electrocasnice.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE
ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
astăzi, 19:06
astăzi, 17:21
astăzi, 16:01
astăzi, 18:09