9.4 C
Suceava
marți, 20 aprilie, 2021

Spitalul Județean de Urgență Suceava și Spitalul Municipal Rădăuți nu mai au locuri libere la ATI pentru pacienții cu COVID

03 Feb 2021 – 14:52

Victor Stroe

Spitalul Județean de Urgență Suceava și Spitalul Municipal Rădăuți nu mai au locuri libere la ATI pentru pacienții infectați cu COVID-19.

De asemenea, la Spitalul Municipal Rădăuți nu mai sunt locuri libere în secotrul COVID.

La Spitalul Județean de Urgență, în prezent, 93 de persoane internate cu COVID-19 sunt în stare severă și gravă.

Potrivit Prefecturii Suceava, din totalul celor 556 pacienţi internaţi în SJU, 205 pacienţi sunt diagnosticaţi cu COVID-19, alţi 45 pacienţi sunt în zona tampon şi 306 pacienţi sunt cu afecţiuni non-COVID.

Dintre pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 din SJU Suceava doi prezintă forme uşoare, 110 prezintă forme medii ale bolii, 73 au forme severe şi cu forme grave sunt internaţi în secţia ATI, patru fiind ventilaţi non-invaziv şi trei intubaţi ventilaţi invaziv.

SJU Suceava dispune, la această dată, de 323 paturi libere, din care 34 pentru pacienţi COVID-19 şi 28 de ventilatoare libere, dintre care 13 pentru pacienţii COVID-19.

La Spitalului Municipal Rădăuţi sunt internaţi 91 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, dintre care 16 cu forme grave şi unul în stare critică, la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internaţi 23 de pacienţi cu COVID-19, dintre aceştia nouă au forme grave, la Spitalul Municipal Vatra Dornei sunt internaţi 28 de pacienţi cu COVID-19, iar zece au forme grave, la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului sunt internaţi 34 de pacienţi, iar la Spitalul Boli Cronice Siret sunt internaţi 16 pacienţi cu COVID-19.

Sursa: https://jurnalul.antena3.ro/stiri/observator/spitalul-judetean-de-urgenta-suceava-si-spitalul-municipal-radauti-nu-mai-au-locuri-libere-la-ati-pentru-pacientii-cu-covid-865784.html

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Social Media

11,184FaniÎmi place
231CititoriConectați-vă

Vaslui Plus